vineri, martie 21, 2008
o noua poarta. spre Nimic.
E de-a dreptul infioratoare tendinta oamenilor de a zambi in situatii in care ar trebui sa urle de durere... E ingrozitoare obisnuinta noastra de a uita motivele care impiedica planeta sa se prabuseasca in neant in fiecare clipa... E deprimant sa ne privim zambind amar si clipind lent, lent de tot, de fiecare data cand soarta
ne mai da o palma...
E naucitor cat de usor renuntam la inima noastra pentru...o dreptate rece, straina si indepartata de tot ce e minune...
Si totusi... Exista undeva un zeu care ne numara cu grija fiecare gand uitat si orice renuntare nedreapta!
Exista undeva...!
indeed.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu