să mă arunc în braţele unui străin...
pe străzi neluminate şi pustii...
cu pardesie lungi şi cenuşii...
tăcuţi, fumând, fără a ne zâmbi...
să mă arunc în propriile-mi braţe?
pe străzi pline de freamăt şi culori...
cu firme zgomotoase, cerşetori...
cu mintea goală, urlând dup-ajutor...
pe-atâta de străini ne suntem noi,
privindu-ne-n oglindă şi-napoi...
pe cât ne este orice muritor,
fie iubit, fie un trecător!
veci nu am crezut in dragoste la prima vedere. cum eu am o teorie despre orice, elaborasem demult si o explicatie buna din punct de vedere psihologic despre mecanismul indragostirii subite. e prea multa si plictisitoare sa o povestesc aci, mai ales in starea in care sunt acum... 8->
ar fi o incercare buna sa explic dupa teoria mea ce s-a intamplat... dar inutila incercare! descriu senzatia: apocalipsa! primul lucru ce mi-a trecut prin minte a fost ca a venit sfarsitul lumii. a inceput cerul sa coboare si mi-a atins fruntea... o panica insotita de acea dulce nebunie a alcoolului care accelereaza pulsul ametitor (fara sa fie alcool in realitate, evident). lacrimi ce imi inundau genele si aer prea putin in jurul meu... revelatia descoperirii fructului din mijlocul edenului!
de fiecare data cand ma indragostesc de un om, iubesc in aceasi masura -nemasurata- toata omenirea, cu diformitatile si anomaliile ei, cu intunecimile si nedreptatile ei! iubesc totul, tot universul si toate moleculele, fiecare in parte! si iubesc omul pana la durere. il ador ca pe o icoana crestata in lemn...
cum este? e... minunat! desavarsit! mai mult decat un om! mai mult decat un inger oarecare! e... intreaga infinitate in El! il pot privi la nesfarsit, fara sa ma satur de imaginea lui... il pot iubi, de azi inainte, mai mult decat arta insasi!
o indragostire fara rost, o halucinatie hormonala? lipsita de temei e orice teorie profund gandita si calculata! sunt prea batrana, in orice caz, pentru iubiri... prea tarziu pentru dezintegrari lipsite de inteles...
niciodata nu am crezut in dragostea la prima vedere! avem nevoie, in existenta noastra, de o experienta ca sa credem in eter! si credem oare...?
am fost bruneta ani de-a lungul, neagra ca taciunele.
apoi...
am testat toate nuantele de saten.
am fost portocalie (involuntar).
roz magenta.
si un blond frumos, auriu.
galbena ca un pui.
si argintie-movulie.
acum... dupa lupte seculare (vorba poetului :P) am devenit in sfarsit ceea ce urmaream sa devin de prin primii ani de viata: o fata cu par albastru. da, da, ati citit bine... albastru. e recent si inca nu am aflat reactiile poporului... dar scriu pe aici pentru ca vreau de fapt sa ma laud! i`m blueeeeeeeeeeeeeeeeee!
puterea ta e asa de mare: imi trimiti o poza si ma bucur pana la lacrimi. nimic mai mult nu vreau de la tine acum. imi spui 2 cuvinte si povestesti cu mine de parca am fi prieteni buni si ma bucur si mai tare...
oare din ce colt al eterului iti extragi tu puterea asta supranaturala de a decide soarta unei necunoscute? din nenorocirea faptului ca esti o minune cum pamantul nu a mai cunoscut?
bah, acuma o dreg asa: eu nu sunt blogger-itza! mda, mai scriu cate ceva pe aci (destul de rar, totusi). a trecut cam un an si jumate de cand scriu si postul asta e abia nr 91.
nu scriu despre stiri, despre ce mai misca in oras/ tara/ lume/ galaxie. tot respectul pt cei care considera ca merita pierduta vremea urmarind problemele umanitatii. ii mai citesc cateodata, aflu si eu o stire extra-importanta la 3 luni dupa ce s-a terminat orice discutie despre subiect. nu ma uit la tv, ascult radio cam o data pe luna, cel mult, pur si simplu nu ma roade curiozitatea despre capra vecinului...
nu imi expun parerile despre cat de incompetente sunt autoritatile, despre cat de nasoale sunt anumite cizme la moda, despre cat de tare urasc ceapa fripta. din nou, tot respectul pentru cei care au asemenea pareri si le sustin sus si tare. as avea si eu de scris volume intregi despre ce ador si ce nu suport. dar m-am limitat sa le rezum in aprox 90 de fraze, intr-un post anterior. citesc si parerile altora, mi se pare un fel de experiment psihologic. e chiar interesant.
nu adaug clipuri de pe youtube. am pus vreo 3 in toata existenta mea. doar melodii care mi-s dragi si pe care as vrea sa le asculte toata lumea. sigur, melodiile din categoria specificata sunt cu sutele, dar din principiu nu pun sute de clipuri pe blog.
target-ul meu este format din vreo 10-20 de oameni, prieteni in general. care citesc de buna voie (si cu drag, sper) ideile mele "absurdo-romantico-schizofrenice", ca sa citez pe unul dintre ei.
mai comentez cate un articol unor amici, foarte selectiv. nu fac din bloggerreala o meserie, nici nu intentionez, asa cum nu voi face meserie din niciuna dintre facultatile la care studiez acum.
ma irita blogosfera. bloggerii sunt usor paranoici. fiecare cuvant/ comentariu il considera un afront personal, fie ca li se adreseaza, fie ca nu. urmaresc razboaie de genul pe toate blogurile. mereu este un comentator certaret, mereu se face referire la alte bloguri, mereu se contrazice cineva. e plictisitor si tensionant.
eu scriu despre mine si despre oamenii care mi-s dragi. si atat. poate in speranta ca acei oameni vor citi la un moment dat ce vreau sa le spun. poate ca sa imi demonstrez mie insami ceva. poate ca sa refulez prin scris. poate ca sa daram parerile bune ale cunoscutilor despre mine. oricum ar fi, multumesc oficial celor care ma citesc. si multumesc celor care inteleg....
vei plange. vei bea prea mult. o sa tremuri, o sa fumezi cateva pachete de tigari intr-o noapte si vei blestema cerul... se presupune ca dragostea ne face mai frumosi. cum explicam atunci chipul schimonosit de durere si alcool, tenul patat de rimelul scurs, fruntea incruntata si pumnii inclestati?
gresim. nu stim sa iubim. e in natura noastra de muritori sa ne agatam cu disperare de etern. ni-s prea rare sansele si prea scurt timpul. vrem sa ne consideram definitiv si total. ne limitam de trecerea prin valuri, fara sa observam oceanul.
si pierdem astfel intreaga ratiune a fericirii. in momentul in care iubim pentru prima data, ne pierdem jocul. luam subit fiecare gest si fiecare cuvant in serios. ne transformam in pradatori, traim intr-o lupta. copilaria e minunata tocmai pentru ca e usoara, pentru ca nicio catastrofa nu poate distrage atentia unui copil de la jocul sau.
propun ceva: let's play a game! hai sa ne jucam de-a viata. hai sa ne jucam de-a amorul. hai sa avem credinta nestramutata ca nicio decizie pe care o luam nu e definitiva, niciun gest nu e ireparabil. hai sa credem ca niciunul dintre Ei nu e El. ca e doar un joc amuzant, pe care trebuie sa il savuram cu frenezie... si ca se va termina intr-o buna zi. hai sa nu mai tinem cu dintii de situatii care nu mai sunt amuzante de mult! cand ne plictisim de un joc, hai sa ne luam jucariile si sa plecam acasa!
"dumnezeu prin iubire traieste in om." cine poate crede ca dumnezeu este, chip si asemanare, precum iubirea noastra? un demiurg trist, ros de durere, chinuit de regrete ne-a facut atat de desavarsiti? permiteti-mi sa cred ca nu e asa. ca e plin de bucurie, de lumina si de viata. iubirea merita traita doar daca e extaz!
si... cum nimeni nu e profet in tara lui... eu traiesc devastator iubirile. devastator de intens. dar nu chinuitor, ci creativ. o dragoste ce duce la creatie isi dobandeste legitimitatea. cu siguranta nu as fi putut scrie nici un sfert din carte daca nu ar fi fost nepasarea lui crunta, daca nu imi arunca privirile acelea reci si pline de tiranie... si totusi... dragostea nu e cu nimic mai serioasa decat un joc de remi... nu poti pierde mai mult decat ai investit...
am primit o leapsa. am vazut ca multi au treaba cu jocul asta, dar mie mi se pare funny, deci joc. suna asa: pornesti winamp, apoi cu ajutorul lui dj shuffle, raspunzi la intrebare prin melodia ce vine random. god, abia m-am trezit, sper ca a priceput cineva ce vreau sa zic :-".
ah si inainte sa uit.... dau mai departe urmatorilor: lui miky, lupului de la marginea noptii (he likes to play) , moly si oricui citeste! daca citesti asta, e prea tarziu, ai luat-o deja! :)) jucati ca e chiar tare!
1. How r u feeling today
kiss - god gave rock'n roll to you (yup, i feel... blessed)
2. How do ur friends see you ?
bucovina - tara de dincolo de varfuri de brad (asta o fi un lucru bun? sa fiu vazuta ca o tara indepartata?)
3. What is the story of ur life ?
sub zero - ma cheama la ea (story of my life... sunt chemata la cineva/ceva... ma abtin sa presupun cine ma cheama)
4. What song describes you ?
no face - if you were a teardrop (aici cred ca dj shuffle a dat-o in bara... nu ma prea reprezinta piesa)
5. How is ur life going ?
david - sexy thing (perfect. se potriveste de minune. plus ca asociez piesa cu cineva 8-> si-mi da fiori cand o aud)
6. Do people secretly lust after you ?
irish drinking songs - montain dew (asta inseamna ca e e valabil numai in conditii de betie? )
7. Will you have a happy life ?
eluveitie - uis elveti (intrebarea asta ramane un mister. pt ca nu inteleg ce se spune in cantec. dar ritmul ma face totusi sa cred ca e ceva pozitiv)
acuma hai, sa va vad si pe voi! :D
mă doare adânc tot ce eşti, căci tu eşti eu şi gândurile tale de durere sunt ale mele..."
asta cuprinde capitolul "eu in durerea ta. si invers" din carte. iti citeam durerea cu cateva luni in urma. te prefaceai ca e doar extaz, dar eu cunosc prea bine semnificatia fortata a unui cer albastru in cantecele tale... si ma durea durerea ta ascunsa!
acum... iti citesc disperarea pe care nici nu te chinui s-o ascunzi. o scrii direct, in cate o fraza explodand orbitor. in 4 posturi pe zi. in fel si chip. si zeul asa-zis al amorului iti intelege disperarea, caci o impartaseste.
insa aceasta noua stare a ta nu ma mai doare ca inainte. pentru ca am prevazut-o de la inceput. stiam ca va veni, inevitabil ziua in care sa pacatuiesti ascultand glasul adevarului si vei indura apoi chinurile vrajitoarelor vinovate de blasfemii contra zeilor inchipuiti. stiam ca intr-un fel sau altul, amandoi va veti gasi curajul de a lupta pentru ce e drept. si presimteam ca revelatia sfarsitului iminent si imposibil prin cruzimea sa, va produce spasme lungi, ca pumnii in stomac.
si nici nu ma ingrijorez de urmari. pentru ca stiu din propriile rataciri... pacatele savarsite in zbor nu te destineaza iadului. pentru ca ereziile contra zeilor falsi atrag bunavointa zeilor corecti, care stapanesc in tacere inimile, chiar si acele inimi inmuiate in adorarea temporara a altor netrebnici...
ps. vei citi asta si vei intelege ca e doar nostalgie pentru ca nu am fost eu cea binecuvantata de vreun zeu scandinav al erosului, ca eu nu am fost aleasa de milenii ca ofranda, ca eu nu mi-am cufundat ochii inlacrimati in infinitatea pletelor sale aurii din tinerete... nu-ti pese, muritorule! nu-ti pese de ignoranta noastra! si ascult-o bine pe anna, ea stie, in cazul acesta, cat pretuieste lumina daruita de El...
ca de obicei, nu dorm. si ca sa imi treaca timpul, am decis sa cotrobai prin sifonierul asta aglomerat care se numeste net. am cautat bloguri. pareri.
si dintre ele, cele mai impresionante apartin unor... ei bine, copii! adica persoane de 12-16 ani. gasesc asta mai mult decat fermecator. copii astia gandesc superb. si scriu divin.
ce faceam eu la varsta lor? mai nimic demn de retinut... scriam prost, gandeam prost si pierdeam vremea. in timp ce ei... pot de departe sa imi faca micutul blog de rusine, comparandu-l cu al lor... ok, stiu ca blogul asta e facut din pierdere de suflet si e umplut de posturi dezradacinate dintr-o carte care nu isi mai gaseste sfarsitul...
trec direct la concluzie: noi, batranii, ne pierdem imaginatia. pe zi ce trece, cu fiecare noapte de singuratate. ne pandeste senilitatea aproape. m-am trezit in mijlocul unui desert stilistic... plutind pe un ocean de cuvinte ucise...
m-au bucurat realizarile acestor copii imbatati de viata abia descoperita din jurul lor si ametiti de fumul vreunui kent furat din poseta mamei, postalit in spatele blocului... dar ma simt cu atat mai aproape de sarcofagul propriu... si ma tem!
