ploua. citesc. mi-e dor. e deprimant de-a binelea.

ploua de numa'! cade cerul (parca ar fi ceva noutate :P ). eu sunt beata. nu beata de alcool (am decis sa nu mai beau... deloc... pana data viitoare, cum zicea un mare filosof). beata de dor. de ploaie. de vara (pt necunoscatori, betia de vara e ceva asemanator asteniei de primavara, dar mai energica). de uimire. sunt beata de viata.

citesc o carte destul de... hai sa nu-i zic proasta... o carte comerciala, pt public american, lipsit de perspective. mda, am eu un fix sa termin orice carte inceputa, indiferent de continutul ei. incapatanarea asta ma face de multe ori sa citesc sute de pagini fara sens. dar cred totusi ca orice carte transmite ceva esential, fara de care existenta noastra nu ar fi completa, e o bucata de minte umana, o parte din viata cuiva acolo intre paginile ei. de aia citesc prostii. mai invat ceva, mai cunosc o bucatica din "tainele universului", desi nu intotdeauna pot aprecia constient valoarea informatiei obtinute.

am obosit, e tarziu. ploaia asta scurge vitalitatea din mine. ce mai am. e deprimant sa asculti ploaia singura, citind carti despre conspiratii ale sistemului religios. fara el. fara sa-i simti parfumul. fara sa-l asculti cum respira in timp ce doarme. asa e... ploaia! "-nu ca nu m-as gandi la ea, dar e asa de mare departarea!.../ -daca intr-adevar ar tanji dupa ea, ar mai conta oare departarea?" zise confucius. si nu-mi pot scoate asta din minte.


update: observ si eu ca pun prea multe paranteze. e vizibil. dar trebe sa explic multe lucruri si risc sa imi pierd coerenta fara paranteze, puncte de suspensie, etc. (nu ca as avea o coerenta nemaipomenita si asa... )

o alta durere de dor. atat.

stau in pat. mi-era dor de tine. mi s-a parut o idee buna sa iti privesc pozele, sa te vad razand acolo... si dintr-o data, dau peste o imagine: tu si doua fetite, in soarele diminetii... In momentul ala mi s-a intamplat ceva... ce credeam ca e, daca nu de-a dreptul imposibil, cel putin extrem de departe de caracterul meu! Ce?! pai, in timp ce priveam poza, m-a napadit o senzatie de ratacire, un fel de revelatie despre inutilitatea vietii, despre lipsa de importanta a iubirii mele pentru tine! evident, nu ar trebui sa fie niciun fel de noutate, rational am fost mereu informata in legatura cu asta. dar acum (si in asta consta ineditul faptului...) sentimentul a avut o forta diferita. a fost ca un tunet din acela care sfasie cerul, m-a lovit brusc, ca o durere fizica. Inainte sa pot intelege ce se petrece, am izbucnit intr-un plans adanc, incontrolabil. plang in hohote, convulsiv, ca si copiii! Si mi-e ciuda pe mine! incep sa cred ca ma ajunge criza varstei mijlocii... da, ii sti simptomele! ma simt derutata: plang cu sughituri, copilareste, iubesc cu inconstienta unui copil, reactia de fata dovedind o imaturitate profunda... si totusi nu sunt ceea ce doresti tu! Sunt prea batrana pentru jocurile acestea, se pare... cand esti langa mine uit cu desavarsire, si simt atata viata in vene, incat as putea cu usurinta sa levitez! dar in nopti ca aceasta te stiu mai indepartat decat moartea si distanta dintre noi creste exponential, cu fiecare secunda in care imbatranesc; si e mereu prezenta teama ca data viitoare nici macar ochii tai stralucitori nu imi vor intineri zilele, iar tu, decis ca nu mai am ce sa-ti ofer de sub povara secolelor mele, vei zambi altor fetite in alte poze facute dimineata...pe cand, noptile noastre... Singura explicatie pentru toate aceste erezii e dorul care imi ia mintile. Tremur inca, lacrimile imi aluneca inca pe fata, si tot nu inteleg...! ce e cu mine? atata durere, asa multa forta intr-o pasiune fara capatai pentru un copil caruia nu-i pasa? Ah, cat sunt de batrana pentru jocuri cu iubiri devastatoare! Ah, ma pierd...

tigarile astea...!

sting o tigara iar. aprind alta...
stii, pana de curand, fumam doar cand erai tu prin preajma. din cauza agitatiei, din cauza emotiilor, ca sa-mi gasesc o ocupatie, sa incerc sa-mi ascund tremuratul mainilor si faptul ca respir atat de frecvent.
si acum, inconstient, mirosul de kent imi produce in minte o asociere placuta, parca te simt langa mine... tot mai aproape cu fiecare fum. si cand termin pachetul si tu esti tot acolo, departe, si eu tot aici, singura... mai aprind oricum una, aroma imi da fiori.
desi este un surogat slab, e suficient ca sa-mi astampere intr-o mica masura setea de tine. pentru ca acum nu mai am decat amintirile astea palide! si un pachet de kent in dreapta mea...

daaaa!

daaaa! traiesc. plang de dor. dar traiesc iar

dupa atata timp! god ce dor mi-e de tot ce

esti...

si urlu tare tare: traiesc!

si plang tare tare si te ador... si tu dormi acum

acolo departe.

si n-ai habar ce dor imi e... si cat as vrea

sa invie noptile acelea... esti visul unor nopti

prea calde si cu prea mult vin...

tu oare iti amintesti ca am fost? tu mai cunosti

parfumul privirii mele? eu imi amintesc. si plang.

de dor si de bucurie. nu, nu e un pacat! nu

poate fi pacat ceva asa frumos... plang. dar

traiesc iar! iti multumesc, minune! >:D<