unii oameni gresesc, sufera si apoi invata sa
nu mai greseasca. altii gresesc, sufera, decid
ca pot suporta mai multa suferinta si gresesc
din nou.
noi suntem supereroi, nu-i asa, dragule? noi
suportam mult, mult mai mult decat e
omeneste posibil. nu invatam nimic din toata
dragostea pe care am irosit-o. nu credem ca e
necesar sa ne pese de ultimul gram de destin
pe care il puteam recupera.
ne lasam pradati de orgoliile noastre si niciun
adevar nu e mai presus de dorinta de a ne
demonstra unul altuia cat suntem de puternici:
cate umilinte putem accepta in numele
amorului, cate risipiri putem intelege
inainte de propria risipire... trebuie sa vedem
daca inimile noastre au forta sa tina ochii
inchisi la toate nedreptatile (si stim sigur ca nu
au aceasta forta, si stim sigur ca va veni un
moment in care un singur gand ne va darama
toata fiinta)...
dar suntem supereroi. noi suportam atat
de multa suferinta!
consideram ca am devenit oarecum imuni la
toate veninurile inventate de cupidon. nu
recunoastem ca ne dor pana in miezul
existentei miracolele pierdute. ne-am
antrenat astfel incat orice senzatie de
neputinta sa fie transformata in ambitie.
nu castigam nimic. e un razboi pe care il
pierdem amandoi, deopotriva.
e trist... incep sa ma intreb: suntem
intr-adevar supereroi sau incapatanarea asta
e dovada de masochism?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu