Oameni suntem, iar maruntaiele ne sunt cuprinse de viciu pana la ultima molecula! Viciul... acest demon care ne indeparteaza cu incapatanare de divinitate si ne apropie de noi insine... care rupe cu zambetul pe buze toate legaturile dintre creier si suflete... Iar noi il adoram!
Gandurile ma duc din nou la intrebari despre utilitatea visului: ce fel de scop o avea un fenomen atat de tulburator, o insiruire de imagini si sunete fara sens,dar care ne produc atata suferinta? Poate e un mod prin care subconstientul ne arata realitati pe care noi le ignoram sau le ascundem in mod constient.
Ah,marita sinceritate! Incep sa cred tot mai mult ca sinceritatea e supra apreciata. De ce am vrea sa stim ceva ce ne darama cu totul intelegerea asupra vietii? De ce am vrea sa cunoastem intregul cuib de viermi care colcaie sub zambetele noastre naive?
Eu nu tanjesc deloc sa cunosc dupa nume fiecare nebunie care zace in sperantele mele!
Dupa fiecare vis din acesta care imi taie respiratia, ma trezesc alta. O alta persoana,mai sincera (evident, nu in sens bun), mai tematoare, mai aproape de momentul in care dorul va intrece limita judecatii si voi fugi...acolo unde se afla cu siguranta casa minunilor mele (in mod normal lasitatea ma impiedica sa recunosc faptul ca acel loc e inca idealul meu de fericire...).
Dar, doamne, sunt atat de aproape de momentul in care voi lasa in urma orice frica si voi fi libera sa pasesc peste nisipul cald al plajei pe care mi-a promis-o! "vino la mine! sa ne plimbam impreuna pe plaja asta..." asa mi-a spus...
Voi fi vreodata suficient de puternica si de inconstienta incat sa merg?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
...fiecare nebunie care zace in sperantele mele,ma ajuta sa merg din azi spre maine.
RăspundețiȘtergere