si m-ai chemat

apoi... într-o zi 
(care nu putea să fie 
cu nimic mai bună celorlalte)
m-ai chemat. 
am ridicat, ca prin vis, 
capacul sicriului. 
am ascultat. 
poate-aş fi mers, 
prin lavă şi păduri, 
suspinând, 
cum merg de obicei... 
dar mi-era somn, 
o doamne, cât de somn! 
şi-am tras perdeaua rupta 
peste ochii mei. 

amărăciunea să te fi cuprins
de dor? 
prea mulţi ca tine am văzut
ca să mai cred... 
mai bine stau aici, 
dormind a moarte... 
visând frumos 

că voi avea curajul să întreb.