now, this is the last goodbye.
"realitatea este doar o iluzie, insa una foarte persistenta". in editia asta vorbesc despre einstein. pentru ca il cred. pentru ca acum nimic nu mi se pare mai important decat a invata tot ce pot intelege din gandurile lui. e relativ totul, asa-i? nu e doar un cliseu, cel putin nu in contextul actual al starii mele emotionale.
pricep pana in cele mai mici amanunte conceptele de dilatare temporala si contractie spatiala. dar nu fac legaturile necesare. prin ce teorema newtoniana/relativista/fizici-necunoscute-inca pot explica atata vreme de delir? atatea zile in care puteam sa jur ca am fost acolo, ca am trait pe propria piele fiecare secunda, ca am experimentat fiecare atingere si am gustat fiecare aroma... atatea senzatii care, in definitiv, nu au existat nicio clipa in realitatea pe care o cunoastem cu totii!
apoi, presupunem valida existenta universurilor paralele. si ca intr-unul din ele a fost real... si el credea la fel ca mine... si el nu era de piatra... si el simtea asa cum imaginatia mea (sau altceva, putin important) mi-a aratat ca simte. dar teoria asta nu explica prin ce "oglinda trancedentala" am reusit eu sa aterizez intr-o realitate alternativa care nu mai e nimic din ce stiam eu ca era. nu explica o cauza, un moment in timp, in care sa se realizeze schimbarea.
sau... sa revin la paradigme mai comune: o iau pe calea schizofreniei. visez. e un efect secundar al drogurilor. e stressul prea mare (ca deh, e la moda sa fii stresat, doar e boala managerilor). din toate cele enumerate, cineva foarte avizat (bineinteles, cu vaste studii de psihiatrie si cu doctoratul in acest domeniu... not!) sustine posibilitatea unui inceput de schizofrenie. i mean, nu faci diferenta intre realitate si fantezie, actionezi necontrolat, dezvolti obsesii/stari de paranoia, dai dovada de reactii defensive oarecum agresive => e clar ca buna ziua, esti schizofrenic!
vezi tu, e cu totul si cu totul in functie de perspectiva. niciodata, dar absolut niciodata in istoria omenirii nu au fost intalnite situatii de tipul alb-negru. pur si simplu nu exista! in cel mai simplu caz, pot fi combinatii de gri, tonuri diferite. dar in mod obisnuit, orice moment contine miliarde de culori clare. ar fi absurd sa luam o anume parere drept reper general valabil si sa consideram deviant si anormal tot ce se abate de la normele reperului ales. e nedrept sa judecam pe altcineva doar pentru ca nu-i putem intelege punctul de vedere!
diferenta dintre timp si eternitate: "eu am timp sa va explic, dar voua v-ar lua o eternitate sa intelegeti." tot batranul albert... dar scopul nu e sa tin prelegeri de fizica cuantica sau psihiatrie.
motivul acestui post e incheierea unui moment. cercul e complet acum. am ajuns in momentul in care a inceput sfarsitul si consider ca este o oportunitate de a sfarsi pentru totdeauna ceea ce a inceput aici. e ziua in care am inceput sa vad, in care mi s-a aratat o cale noua, o posibilitate perceputa la nivel de vis inainte. celebrarea (nu cumva comemorarea?) merita un sacrificiu. ceva care sa rupa lanturile din suflete (ah, iar vorbesc la plural, de parca ar fi si sufletul altcuiva implicat, de parca sufletul lui ar fi fost parte din joc...)!
de azi nu voi mai fuma. poate niciodata. el era singurul motiv, tot ce ma tinea legata de mirosul de kent. dar am decis ca el nu e real, nu e acela pe care eu il stiam, acela care m-a invatat atatea, care mi-a luminat fiecare molecula din suflet, care mi-a transformat viata intr-o minune zilnica...
nu mai am nevoie de legaturi cu un necunoscut. nici macar de un surogat pentru amintirile mele nu mai am nevoie. pentru ce? sa vreau sa-mi amintesc ceva ce nu s-a intamplat niciodata? sa retraiesc niste senzatii care au fost mereu la fel de "asimptomatice", mereu fara scop si fara subiect, mereu generate de mine insami? ah, nu!
this is the last goodbye! o fi ziua de vina? 13 sa fie cu ghinion?!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu