mereu mi s-au parut dubioase anumite sisteme....
cum ar fi acela al parerilor in legatura cu semenii nostri: avem intotdeauna nevoie de zeci de dovezi si motive pentru a aprecia un om, in timp ce o singura scapare, cat de mica, ne ruineaza tot respectul fata de acea persoana. dupa eforturi de neinchipuit pentru a construi o imagine favorabila, un gest nedemn darama pana la temelii sentimentele pozitive.
sau fericirea... cate straduinte depunem pentru fericire! si cat de nasabuit se pierde ea! dar suferinta e diferita: oricate sacrificii am face pentru a o indeparta, isi gaseste din nou puterea de a renaste. durerea e persistenta, iar extazul e trecator. e ca si cum ar fi natural sa inotam in deznadejde, sa luptam pentru a scapa de ea... si bucuriile sunt nefiresti, de-a dreptul aberante!
era un proverb arab care suna cam asa: "dumnezeu ii asculta mereu pe cei care cauta iubirea, dar e surd la rugile celor care fug de ea". ar insemna ca primim orice necaz gratis, dar trebuie sa platim milioane pentru o secunda de eliberare, nu?
interesant. dar oare sunt adevarate aceste sisteme ale noastre.. adica renunti la ceva pt ca te dezamageste odata.. e drept? daca insasi dezamagirea a fost o iluzie si nu ceea ce a fost inainte? eu cum sa-mi dau seama? :(
RăspundețiȘtergerenoi vrem sa credem ca doar ce nu ne place e ireal, iar ceea ce se potriveste inimii noastre e real pana la ultima picatura... dar de fapt durerea/dezamagirea e resimitita mereu la nivel fizic... dupa teorie asta ar insemna ca e perfect palpabila si deci singura adevarata...
RăspundețiȘtergerevrei sa spui ca fericirea veritabila nu e resimtita mereu la nivel fizic? de-atatea ori ma intreba lumea ce-am patit doar daca intamplarea facea sa vad flori :)
RăspundețiȘtergere