dorinţa infinită a orgoliului.
şi tace mai adânc decât era posibil.
şi suferă mai viu decât orice posedat.
iluzia mea fără lumină în ochi...
e grea, e rătăcită în Nimic.
nici steaua verii de pe cerul fără stele
nu ştie azi dacă ai fost vreodată lângă noi,
să-mi ţii iluzia de mână!
cânta cioran despre iluzie. dar cine ar putea în veşnicia asta să-mi cânte nişte strofe străine? mi-e mai aproape iluzia (aceea care naşte inimi şi ucide trupuri), mi-e mai aprope ea decât orice alt mister! cine cunoaşte aşa ca mine valenţele ei roşiatice? cine mai trăieşte oare destine întregi şi nopţi legendare de beţie scăldate în fumul ei?
şi totuşi mă întreb aproape rânjind de plăcere: ce scop au destinele voastre raţionale, calculate în toţi algoritmii realităţii? ce bucurie vă poate atinge, de vreme ce iluzia vă e îndepărtată?!
fum care ameteste toata educatia, toate responsabilitatile si toate legile? fumul acela pe care il iubesti si-l pui in rama chiar daca miroase a mucegai sau a ceapa? ;)) (vb din experienta) despre noptiile astea intrebai? despre acest destin?
RăspundețiȘtergere