pentru orice om, indiferent de educaţie, mediu, aspiraţii şi cunoştinţe, singurul adevăr incontestabil şi întru toate important se află în structura sa sufletească, e adevărul personal.
toate celelalte teorii şi feţe ale adevărului (în sens cosmic) sunt acceptate intrucât nu se referă la acelaşi domeniu şi nu lezează cu nimic propria realitate. de aceea, pentru fiecare subiect putem lua în considerare mii şi mii de păreri (observăm şi situaţia în care anumite opinii, deşi contradictorii, sunt generate de mintea unui singur individ). asta în timp ce... oriunde pe întinsul planetei, în inima fiecăruia dintre noi Adevărul e unic şi valabil în toate circumstanţele.
atunci, ne întrebăm firesc: de unde apar incompatibilitaţile („nepotrivirile”, daca preferi aşa...) dintre raţiunea eticii şi sentimentul acela mistuitor? e o chestiune de alegere personală. de modă chiar. astăzi ne place raţiunea, luciditatea până la os, odată era în tendinţe a asculta vocea interioară. o chestie de modă, doar...
şi de aici intreb mariel întrebări, care ne răpesc ore valoroase de somn... începe războiul nesfârşit dintre ce suntem şi ce ar trebui să fim! dacă nu ar exista adevărul despre care îţi vorbeam, cel personal, nu s-ar isca niciun fel de conflict. dar el e acolo, în noi. cu neputinţă de neglijat, cu totul imposibil de a riposta în vreun fel în faţa lui...
putem, desigur, să ne prefacem că nu există, că e doar un instict turbat. că doar creierul nostru rece şi calculat poate cunoaşte calea cea dreaptă. putem să nu profităm de ultima sămânţă a divinităţii din noi. dar merită oare? unde ajungem prin renegarea firii?
ei bine, unde suntem deja: în pragul autodistrugerii ca specie, în pragul nebuniei ca individ! nu, un moft al epocii nu are dreptul să ne aducă în momentul în care ne permitem să uităm de adevăr. de acel Adevăr, unicul care contează...!
.jpg)
