o noua poarta. spre Nimic.

E de-a dreptul infioratoare tendinta oamenilor de a zambi in situatii in care ar trebui sa urle de durere... E ingrozitoare obisnuinta noastra de a uita motivele care impiedica planeta sa se prabuseasca in neant in fiecare clipa... E deprimant sa ne privim zambind amar si clipind lent, lent de tot, de fiecare data cand soarta
ne mai da o palma...

E naucitor cat de usor renuntam la inima noastra pentru...o dreptate rece, straina si indepartata de tot ce e minune...


Si totusi... Exista undeva un zeu care ne numara cu grija fiecare gand uitat si orice renuntare nedreapta!

Exista undeva...!


indeed.

the power of 3... woohoo!

acrostih

Fug de mine iar.
Ascund totul sub aripa destinului.
Rămân aceeaşi, oricâte aş schimba.
Acelaşi e sfârşitul, chiar dacă am dat
un alt gust veninului.

Trădează-mă şi uită-mă:
Incepe iar o nouă zi.
Ne doare fiecare răsărit –
E răsăritul şansa noastră zilnică de a muri.

N-am înţeles, atunci când trebuia,
Unde-ncepuse, unde se termina.

Amară e dragostea noastră pustie.
Rămâne pe azi tot ce ieri n-am vrut să fie.
Evităm să-ntrebăm cine mai ştie.

Rămâne o lacrimă după ce luna apune.
Odată cu zorii ne vine sfârşitul;
Săraci şi trişti, ucidem tot ce-i lume.
Trăim o noapte, murim cu răsăritul.