waiting 4 u...

nu ai venit... toata seara te-am cautat cu privirea! te-am asteptat, speram ca vei veni pana la urma. dar tu asa esti...

nu suntem neinfricati, daca tremuram in fata propriei inimi...

aproape... in fiecare noapte tot mai aproape! un pachetel rosu de catifea, strans tot mai tare in pumn... in fata geamului tau, hotarata ca de data asta voi bate! si apoi... strang tare pachetelul in pumn, ma indepartez prin iarba umeda. aprind o tigara (stii ca fumez mult cand sunt agitata) si incep sa calculez cat am fost de aproape iar. Exista undeva in mine, recent, un demon nou, pe care nu l-am intalnit pana acum. e un demon mai puternic decat cel care ma obliga sa te iubesc asa, e demonul fricii! Mi-e frica de ceva... o frica nedeslusita,dar de-a dreptul paralizanta. Poate e frica de tine: sa lovesc cu varful unghiilor sticla rece a geamului tau, tu sa apari uimit,eu sa ma pierd si sa spun ca eram in trecere,am vazut lumina aprinsa si am batut sa-ti spun "buna seara"... tu sa zambesti cu compasiune si sa-mi spui "in cazul asta,buna seara!"... stau aici,in fata geamului tau,cu pachetelul in pumn,si tremur. de frica mai mult decat de frig. as striga, as plange de ciuda! dar frica asta ma cuprinde pana in adancul creierului si tot ce pot sa fac e sa mai trag un fum de tigara si sa sterg cu dosul mainii cristalul lacrimii care imi aluneca pe fata. Ah,am fost din nou atat de aproape!

oare?!

desigur,e atat de mult timp irosit cu trairile emotionale fara finalitate!

o noapte...

  Reteta e asta: plutesti la juma de metru deasupra terrei, ignori toate cuvintele (iei doar ceea ce se potriveste inimii tale) si savurezi cu nesat parfumul lui! In rest... speri doar sa nu mai vina niciodata dimineata. Atat.
  O noapte a fost si asta! Nu o noapte, ci aproape o viata intreaga... Poate ar trebui sa plang in loc sa tremur de drag (dar reteta spune clar ca trebuie sa selectez numai cuvintele care imi dau aripi,numai sensurile pentru care merita sa mor... si eu o respect intocmai).
  Asa ca voi trece cu nepasare si cu un oarecare zumzet in stomac peste fiecare fractiune de indoiala pe care as putea sa o extrag din zambetul lui. Voi crede cu tarie ca este al meu(nu,in niciun caz in maniera in care eu sunt a lui, adica in totalitatea fiintei; ci doar cu o parte mica,mica din toleranta sa in fata neputintei mele, sa fie al meu...),dar voi crede... Si voi tremura cu tot trupul de dragul atingerii lui...
  Si voi zbura atat de sus,incat toti ingerii vor ramane muti vazand credinta care ma inalta! Ah,ce credinta pagana! Ce zeu pagan e cel al ratacirii mele! ...dar cum as putea vreodata sa parasesc raiul acesta atat de fierbinte, care imi tine mereu vie flacara sangelui? Mi-as pierde mantuirea si orice rost daca as elimina din vene otrava atat de dulce a parfumului lui...



P.S.
 Ca si povestea cenusaresei (da, da, voi fi din nou acuzata ca traiesc in basme >:P ), iubirea noastra se destrama in zori. Toata magia se topeste subit odata cu prima raza a soarelui,se carbonizeaza si redevine o prozaica betie. O nebunie iertabila, adapata de obscuritatea dormitorului.
Cand sangele ni se curata de alcoolul din vin si plamanii ni se scutura de povara fumului inhalat, realitatea ne zgarie retina si incercam sa ne convingem ca nu am fost noi protagonistii acelui joc tacut.
Nu recunoastem nimic din toate slabiciunile cu care am facut parada intreaga noapte. Nu suntem noi! Noi suntem mai buni de atata, noi suntem aroganti si nu avem destul curaj sa traim.
Da,intr-adevar, fumatorii mor mai tineri! Asta pentru ca stau unul in fata celuilalt,fumand tigara dupa tigara, fara a trai, in timp ce viata li se evapora in fumul lor... ceea ce nu inseamna in mod obligatoriu ca mor mai tineri, ci doar ca traiesc mai putin!

ce vis nebun!

Oameni suntem, iar maruntaiele ne sunt cuprinse de viciu pana la ultima molecula! Viciul... acest demon care ne indeparteaza cu incapatanare de divinitate si ne apropie de noi insine... care rupe cu zambetul pe buze toate legaturile dintre creier si suflete... Iar noi il adoram!
Gandurile ma duc din nou la intrebari despre utilitatea visului: ce fel de scop o avea un fenomen atat de tulburator, o insiruire de imagini si sunete fara sens,dar care ne produc atata suferinta? Poate e un mod prin care subconstientul ne arata realitati pe care noi le ignoram sau le ascundem in mod constient.
Ah,marita sinceritate! Incep sa cred tot mai mult ca sinceritatea e supra apreciata. De ce am vrea sa stim ceva ce ne darama cu totul intelegerea asupra vietii? De ce am vrea sa cunoastem intregul cuib de viermi care colcaie sub zambetele noastre naive?

Eu nu tanjesc deloc sa cunosc dupa nume fiecare nebunie care zace in sperantele mele!
Dupa fiecare vis din acesta care imi taie respiratia, ma trezesc alta. O alta persoana,mai sincera (evident, nu in sens bun), mai tematoare, mai aproape de momentul in care dorul va intrece limita judecatii si voi fugi...acolo unde se afla cu siguranta casa minunilor mele (in mod normal lasitatea ma impiedica sa recunosc faptul ca acel loc e inca idealul meu de fericire...).
Dar, doamne, sunt atat de aproape de momentul in care voi lasa in urma orice frica si voi fi libera sa pasesc peste nisipul cald al plajei pe care mi-a promis-o! "vino la mine! sa ne plimbam impreuna pe plaja asta..." asa mi-a spus...
Voi fi vreodata suficient de puternica si de inconstienta incat sa merg?