dimineata de cenusa...

E ora 7:32 am. Sunt trista ca in fiecare dimineata. Urasc diminetile, rasaritul soarelui ucide tot ce-i mai bun in noi, tot ce castigam de-a lungul noptii (si e enorm!...). De fapt, daca stau sa ma gandesc, aceasta dimineata, din data de 28 iunie, o urasc si mai mult!

Pentru ca tocmai mi-a pulverizat un vis, o minune atat de delicioasa... Ce ma doare cel mai mult la zorii acestia e faptul ca am fost prea sigura si prea grabita pentru a savura clipa cu clipa minunea! Dar... ce putem noi intelege?!

Aud un tren plecand din gara. O fi plecat si El, o mai fi ramas? Dar daca...?

Calculandu-mi acum in termeni psihologici antipatia-fobie fata de dimineti,cred ca e generata din relatia mea deficitara cu realitatea. Adica ce moment mai bun pentru a te ascunde de realitate si a calatori in tine insuti poti sa gasesti, daca nu noaptea? Si cine intra cu bocancii ei murdari de raze de soare in sufletul tau fragil, spargand in bucati intunecate toate drumurile descoperite, daca nu dimineata?

Toata istoria e, de fapt, asa: putea sa fie foarte frumos si eram happy (incat mi-a placut si formatia aia ungureasca ce a adus un falus imens de plastic pe scena -haha,o fi ceva dorinta reprimata). Dintr-un motiv necunoscut - ca sa-mi fac curaj, am zis atunci - am decis sa beau. Am luat prima suta, credeam ca o sa fie suficient, am baut-o cu inghitituri mici, ca sa ma prinda repede. Si apoi mi s-a parut ca mai trebuie. Si am mai luat o suta. Cand m-am ridicat am realizat cat sunt de beata. Cu siguranta, am fost mai beata ca niciodata! Imi amintesc doar fragmente de miscari, conversatii fara sens, am trimis si un mesaj fara sens... Apoi brusc mi s-a facut rau. Bausem altadata mai mult si eram ok, dar acum... Ce romantic, nu? :(( Mi-am revenit pana la urma, lent de tot... dar stii, betia te face sa simti totul diferit. Bineinteles, magia a fost acolo, acel ceva ce ma face sa levitez de fiecare data, sa imi pierd constienta, sa ma desprind de trup! Dar simt ca am stricat tot, ce trebuia sa fie cea mai frumoasa noapte a fost un haos total! I guess he will never forgive me... desi as vrea sa ma revansez si sa vada ca eu nu sunt asa, deloc, a fost o greseala stupida, am pierdut eu scenariul!

De cand scriu au plecat deja vreo 5 trenuri... Si a plecat cu unul dintre ele, clar! Zgomotul trenurile imi aminteste mereu de vorbele unui scriitor (alexandru vergu sa fie?): "ce ciudat, ca farama noastra de viata sa o irosim!"

doar... putin mai mult...

Putin mai mult decat ar fi tributul necesar...
atat de mult!
Putin mai mult decat te-ai prefacut...
doar cu o lacrima mai mult!
Putin mai mult decat ti-ar fi placut...
Putin mai mult decat ai priceput...
si chiar mai mult!

Dar stii... acum si acel "putin" e mult prea mult.
Intotdeauna cand lipseste acel putin
(ce face diferenta intre Nimic si Tot ce am avut)...
destinul - oricat l-am vana noi in ceara,
oricat am lupta cu lumina- e pierdut!

pitzipoanca.org

sa razi o saptamana, domle! =)) superb, chiar superb site-ul! :D congrats autorilor! ;)

update: si apoi, la o a doua analiza, incepi sa realizezi cat e de trist de fapt... cat de denigrator pentru patriotismul noastru (oricum aproape inexistent)! e adevarat, in toate tarile exista pitzipoance, peste tot in lume exista curve... dar ceva la noi e diferit!
la noi fatucale chiar sunt "unikate" (sa ne fie clar, nu ele intre ele, ci fata de "tzoape" de pe alte plaiuri...la noi, sa fii pitzipoanca este o combinatie nereusita intre american dream si manele. sa explic: regasim elemente de american dream prost inteles (vezi parul decolorat pana la epuizare, silicoane/ operatii estetice/ cosmetizari pe fiecare cm2 din corp, obsesia pentru lux, dorinta arzatoare de a deveni vedeta prin orice mijloc posibil, increderea orbeasca si nefondata in sine) intersectate cu gustul de sarmale a manelelor autohtone (din nou, banii, greseli de exprimare, masinile, aurul, vulgaritatea, prostitutia pt urcarea ierarhiei sociale)....
partea cea mai deprimanta la toata povestea asta e ca pitzipoancele devin din ce in ce mai comune, in sensul ca nu reprezinta o minoritate pe care, de bine-de rau, o toleram, ci se afirma ca o majoritate, ca o tendinta normala si demna de urmat.
cum spuneam intr-un post anterior, lumea e neinduratoare cu sufletele noastre... ma incearca o oarecare frica la gandul ca linia de separare e atat de nedefinita, ca noi, oamenii acestia "freaks", care nu ne supunem trendului, putem aluneca pe nesimtite in partea cealalta, putem deveni parte a sistemului social de spalare a creierelor! ingrozitor! 8-|

ah, era sa uit: trebuie sa va dau link la paginile unora dintre prietenele mele din categoria pitzi ;)) http://alexandrytza.hi5.com , http://ionelucacluj.hi5.com , http://ancutzuc-mic.hi5.com .cred ca e suficient.(btw site-urile citate sunt PUBLICE, deci am tot dreptul sa le mentionez). recunosc, o seama dintre ele sunt wannabe inca, de abia au prins gustul...
ce mi se pare relevant, pe de alta parte, e corelatia intre colegiul national mihai eminescu si procentul de pitzipoance din oras (aci fiind vorba strict de baia mare). se stie, nu e o noutate, ca eminescu e fabrica de curve, dar acum, odata cu descoperirea unui nume pentru curentul acesta, putem fi putin mai intelegatori: presiunea sociala e imensa, bietele fete nu au de ales, trebuie sa compenseze in vreun fel anumite lipsuri, de aceea aleg sa fie narcisiste anorexice si rupte de realitate: eu sunt cea mai frumoasa, cea mai inteligenta (oare asa se scrie corect?! eu stiam ca are un "y" pe undeva :P), eu rup tot, am toti barbatii si nimeni nu se poate masura cu mine! amuzant, nu-i asa? dar voi reveni cu detalii si argumente despre sindromul eminescu intr-un post viitor...

lost my faith again... :(( lost my chup-chup!

acuma, poate sunt vorbe la manie, poate sunt ganduri disperate... dar ma simt de-a dreptul blestemata! mi-e greu sa cred ca e o alta coincidenta, ca nu eu sunt de vina!
am pierdut-o p chup. am investit atata dragoste in pisicul asta, eram atat de sigura ca nimic nu o sa mi-o poata lua vreodata! credeam ca, in sfarsit, dupa atatea incercari esuate...
mi-e asa de greu sa constientizez adevarul, de ore intregi astept sa o vad iesind de undeva, sa o vad intinzandu-se dupa un somn bun, in vreun sertar sau dupa vreun fotoliu! dar nu mai vine...
nu cred ca am pierdut-o! refuz sa cred!!! :((

tigarile astea...!

sting o tigara iar. aprind alta...
stii, pana de curand, fumam doar cand erai tu prin preajma. din cauza agitatiei, din cauza emotiilor, ca sa-mi gasesc o ocupatie, sa incerc sa-mi ascund tremuratul mainilor si faptul ca respir atat de frecvent.
si acum, inconstient, mirosul de kent imi produce in minte o asociere placuta, parca te simt langa mine... tot mai aproape cu fiecare fum. si cand termin pachetul si tu esti tot acolo, departe, si eu tot aici, singura... mai aprind oricum una, aroma imi da fiori.
desi este un surogat slab, e suficient ca sa-mi astampere intr-o mica masura setea de tine. pentru ca acum nu mai am decat amintirile astea palide! si un pachet de kent in dreapta mea...

Lumea si drogurile ei mondene

societatea e vinovata pentru toate, doar ea! si asta nu e doar un alt pretext pentru a ne justifica faptele nesabuite...
lumea nu ne doreste puri. nu ne vrea deloc asa cum suntem noi, asa cum ne nastem. ea ne vrea sclavii ei credinciosi: sa mancam hrana creata de ea, sa-i purtam hainele, sa-i ascultam muzica, sa vorbim ca ea, sa gandim ca ea...
iar noi suntem incapatanati uneori, nu ne lasam cuprinsi de otrava Lumii. dar ei nu-i pasa, stie ca mai devreme sau mai tarziu vom ceda, vom fi a ei. de aceea continua sa ne injecteze drogul vietii mondene, celula cu celula, pana cand ne cucereste cu totul si noi ingenunchiem in fata dorintelor ei extravagante...
dar, vai, cate pierdem! cata personalitate, cate vise renegate de dragul integrarii sociale!!!

potentialul de Nimic

un potential Nimic exista oriunde este Ceva.
exista o urma de uitare in fiecare ploaie,
si o molecula de petala in fiecare fereastra inchisa.
gandurile mele de otel sunt atat de departe...
iar gandurile tale de iarba imi gadila tacute ceafa.
mi-am pierdut puterea de a clipi!
am gresit adresa din nou...

IMPORTANT! despre demoni (din surse oficiale)

"it is no good casting out demons.they belong to us, we must accept them and be at peace with them."

there`s no other way!

am trecut iar prin fata blocului tau. este un magnet, ceva care face ca in fiecare zi drumul meu sa se abata intr-acolo... cu speranta ca o data vei iesi la geam tocmai atunci, si un moment o sa-ti vad sclipirea din ochi.
pachetelul acela rosu de catifea nu a ajuns inca la tine, nu am avut niciodata curajul sa ti-l dau... si acuma, cand toate s-au schimbat din nou, cand locul meu nu mai e in preajma ta, acum curajul meu s-a topit cu desavarsire. pastrez totusi cadoul, poate intr-o zi o sa ma doara dragostea ta suficient de mult incat sa "stric" cearta dintre voi si sa te vizitez.
ah, e atat de nedrept! ai fi putut sa vii, ai fi putut evita aceasta separare! (doar daca... nu cumva tu ai dorit-o...)
acum nu mai inteleg... stiu doar ca e tare nedrept sa nu te pot vedea clipind, sa nu-ti pot auzi rasul, sa nu te pot asculta vorbind, sa nu-ti pot gusta parfumul! mi-e dor pana in miezul creierului de tine (si mi-e cu atat mai dor cu cat stiu ca e un timp nedefinit pana te voi vedea, cu cat stiu ca e un joc al hazardului intalnirea noastra, si ca eu nu pot face nimic sa indrept lucrurile).
de aceea trec mereu pe langa blocul tau... gandul ca esti acolo, ascuns dupa draperiile intunecate, la cativa metri de inima mea... gandul ca imi vei auzi sunetul pasilor sau ca-mi vei recunoaste ritmul respiratiei, ma face sa cred. sa mai sper. sa mai astept...

closed eyes....

daca vrei sa intelegi bine un om, nu-l asculta vorbind!
si daca vrei sa vezi lumea asa cum e ea cu adevarat, inchide ochii!

simturile noastre nu sunt decat traducatori infideli ai realitatii. ca sa cunoastem viata prin ea insasi, trebuie sa ne dezlegam de trupurile noastre mincinoase si sa privim cu mainile, sa simtim cu genele, sa ascultam cu inima... trebuie sa percepem universul prin ansamblul fiintei, mai mult cu partea interioara a ei decat cu organele externe...

we know something you don`t know! haha! >:)

exista pentru totdeauna o anume complicitate intre cei care au fost odata amanti. este un suras amar, un fel de a se privi aflat undeva intre amuzament si tristete, o raceala care ii impiedica pe amandoi sa isi intersecteze ochii cu sinceritate, o lipsa de naturalete in atingerile lor... ceva evident, dureros de usor de observat pentru cei din jur; totusi, complicitatea lor transmite tuturor mesajul clar: "hey everybody, we know something you don`t know! haha..."
ingrozitor si caraghios in acelasi timp...

waiting 4 u...

nu ai venit... toata seara te-am cautat cu privirea! te-am asteptat, speram ca vei veni pana la urma. dar tu asa esti...

nu suntem neinfricati, daca tremuram in fata propriei inimi...

aproape... in fiecare noapte tot mai aproape! un pachetel rosu de catifea, strans tot mai tare in pumn... in fata geamului tau, hotarata ca de data asta voi bate! si apoi... strang tare pachetelul in pumn, ma indepartez prin iarba umeda. aprind o tigara (stii ca fumez mult cand sunt agitata) si incep sa calculez cat am fost de aproape iar. Exista undeva in mine, recent, un demon nou, pe care nu l-am intalnit pana acum. e un demon mai puternic decat cel care ma obliga sa te iubesc asa, e demonul fricii! Mi-e frica de ceva... o frica nedeslusita,dar de-a dreptul paralizanta. Poate e frica de tine: sa lovesc cu varful unghiilor sticla rece a geamului tau, tu sa apari uimit,eu sa ma pierd si sa spun ca eram in trecere,am vazut lumina aprinsa si am batut sa-ti spun "buna seara"... tu sa zambesti cu compasiune si sa-mi spui "in cazul asta,buna seara!"... stau aici,in fata geamului tau,cu pachetelul in pumn,si tremur. de frica mai mult decat de frig. as striga, as plange de ciuda! dar frica asta ma cuprinde pana in adancul creierului si tot ce pot sa fac e sa mai trag un fum de tigara si sa sterg cu dosul mainii cristalul lacrimii care imi aluneca pe fata. Ah,am fost din nou atat de aproape!

oare?!

desigur,e atat de mult timp irosit cu trairile emotionale fara finalitate!

o noapte...

  Reteta e asta: plutesti la juma de metru deasupra terrei, ignori toate cuvintele (iei doar ceea ce se potriveste inimii tale) si savurezi cu nesat parfumul lui! In rest... speri doar sa nu mai vina niciodata dimineata. Atat.
  O noapte a fost si asta! Nu o noapte, ci aproape o viata intreaga... Poate ar trebui sa plang in loc sa tremur de drag (dar reteta spune clar ca trebuie sa selectez numai cuvintele care imi dau aripi,numai sensurile pentru care merita sa mor... si eu o respect intocmai).
  Asa ca voi trece cu nepasare si cu un oarecare zumzet in stomac peste fiecare fractiune de indoiala pe care as putea sa o extrag din zambetul lui. Voi crede cu tarie ca este al meu(nu,in niciun caz in maniera in care eu sunt a lui, adica in totalitatea fiintei; ci doar cu o parte mica,mica din toleranta sa in fata neputintei mele, sa fie al meu...),dar voi crede... Si voi tremura cu tot trupul de dragul atingerii lui...
  Si voi zbura atat de sus,incat toti ingerii vor ramane muti vazand credinta care ma inalta! Ah,ce credinta pagana! Ce zeu pagan e cel al ratacirii mele! ...dar cum as putea vreodata sa parasesc raiul acesta atat de fierbinte, care imi tine mereu vie flacara sangelui? Mi-as pierde mantuirea si orice rost daca as elimina din vene otrava atat de dulce a parfumului lui...



P.S.
 Ca si povestea cenusaresei (da, da, voi fi din nou acuzata ca traiesc in basme >:P ), iubirea noastra se destrama in zori. Toata magia se topeste subit odata cu prima raza a soarelui,se carbonizeaza si redevine o prozaica betie. O nebunie iertabila, adapata de obscuritatea dormitorului.
Cand sangele ni se curata de alcoolul din vin si plamanii ni se scutura de povara fumului inhalat, realitatea ne zgarie retina si incercam sa ne convingem ca nu am fost noi protagonistii acelui joc tacut.
Nu recunoastem nimic din toate slabiciunile cu care am facut parada intreaga noapte. Nu suntem noi! Noi suntem mai buni de atata, noi suntem aroganti si nu avem destul curaj sa traim.
Da,intr-adevar, fumatorii mor mai tineri! Asta pentru ca stau unul in fata celuilalt,fumand tigara dupa tigara, fara a trai, in timp ce viata li se evapora in fumul lor... ceea ce nu inseamna in mod obligatoriu ca mor mai tineri, ci doar ca traiesc mai putin!

ce vis nebun!

Oameni suntem, iar maruntaiele ne sunt cuprinse de viciu pana la ultima molecula! Viciul... acest demon care ne indeparteaza cu incapatanare de divinitate si ne apropie de noi insine... care rupe cu zambetul pe buze toate legaturile dintre creier si suflete... Iar noi il adoram!
Gandurile ma duc din nou la intrebari despre utilitatea visului: ce fel de scop o avea un fenomen atat de tulburator, o insiruire de imagini si sunete fara sens,dar care ne produc atata suferinta? Poate e un mod prin care subconstientul ne arata realitati pe care noi le ignoram sau le ascundem in mod constient.
Ah,marita sinceritate! Incep sa cred tot mai mult ca sinceritatea e supra apreciata. De ce am vrea sa stim ceva ce ne darama cu totul intelegerea asupra vietii? De ce am vrea sa cunoastem intregul cuib de viermi care colcaie sub zambetele noastre naive?

Eu nu tanjesc deloc sa cunosc dupa nume fiecare nebunie care zace in sperantele mele!
Dupa fiecare vis din acesta care imi taie respiratia, ma trezesc alta. O alta persoana,mai sincera (evident, nu in sens bun), mai tematoare, mai aproape de momentul in care dorul va intrece limita judecatii si voi fugi...acolo unde se afla cu siguranta casa minunilor mele (in mod normal lasitatea ma impiedica sa recunosc faptul ca acel loc e inca idealul meu de fericire...).
Dar, doamne, sunt atat de aproape de momentul in care voi lasa in urma orice frica si voi fi libera sa pasesc peste nisipul cald al plajei pe care mi-a promis-o! "vino la mine! sa ne plimbam impreuna pe plaja asta..." asa mi-a spus...
Voi fi vreodata suficient de puternica si de inconstienta incat sa merg?

chiar daca... din cand in cand priveste inapoi...

oricine poate sa iubeasca.

Oricine poate sa iubeasca, desigur. Dar nu toti vor. Si mai ales, nu toti stiu
cum sa o faca...

De fapt, e ceva destul de simplu sa iubesti. Trebuie "doar":

1.Sa treci peste instinctul de conservare individuala = un ansamblu 
format din procese mentale (preponderent la nivel inconstient) + un cocktail de 
hormoni (printre care epinefrina, noradrenalina si cortizolul) + o serie de
reactualizari (impropriu spus, deoarece este vorba de informatii innascute ce 
implica un proces evolutiv destul de complicat - ideea de baza este ca instinctul asta
se manifesta de foarte timpuriu si apare la majoritatea animalelor, chiar si la
cele despre care nu se poate considera ca proceseaza stimuli la nivel constient
sau chiar si la cele care nu au un sistem nervos bine determinat) + multe sisteme
pe care omenirea nu le descifreaza inca, dar care, insumate, ne impiedica sa ne apropiem prea mult de 
marginea prapastiei (nu atat la  figurat cat la propriu). Este, deci, acel mecanism care ne tine in viata in cele mai neobisnuite 
situatii, intr-o exprimare mai plastica "al saselea simt".
Ce e important despre instinctul de conservare e faptul ca se leaga 
de perioade inimaginabile de evolutie si isi are radacinile foarte foarte 
adanc in creierele noastre. 
Adica e putin probabil sa il putem controla in vreun fel si/sau
sa il "ignoram" pur si simplu. Dar dragostea reuseste asta...in continuare...

2. Sa iti abandonezi destinul in mainile unei persoane despre care
nu detii nicio informatie perfect obiectiva (formulare vaga oarecum, 
avand in vedere ca toate informatiile pe care le avem despre oameni 
sunt pur subiective, iar cele obiective nu au relevanta, adica nu ne intere 
niciodata cantitatea de glucoza din sange sau alte caracteristici masurabile)... 
Problema e ca noi oamenii ne intemeiem judecatile de valoare pe criterii 
care nu ne furnizeaza de fapt cunostinte reale despre ceilalti, 
si nu aflam niciodata raspunsurile pe care le cautam.

3.Sa ai incredere ca persoana aleasa nu o sa iti arunce sufletul la tomberon...
Este o alta abordare a renuntarii la instinctul de conservare, care totodata 
ne face sa fim circumspecti  in privinta intentiilor altora... o atitudine 
eficienta dpdv adaptativ: e mai bine sa actionezi cu precautie (chiar daca asta 
implica uneori irosirea unor circumstante avantajoase) decat sa risti  sa fii ranit
intr-o confruntare cu cineva periculos.

4.Conditia esentiala: toata situatia sa fie teribil de amuzanta! 
Adica iubimdin placere  si pentru eventualele beneficii 
(chiar daca nu le recunoastem constient,mereu gasim potentiale beneficii 
in situatiile in care ne implicam), nu iubim doar din pur masochism  
si pentru ca asa e la moda (desi, da, exista muuuuuulte care procedeaza asa, 
dar aici e vorba de iubiri reale, iubiri nebune, care depasesc limita ratiunii, 
nu de iubiri-afaceri, generate de insasi ratiunea). Asadar, ar trebui sa ne simtim minunat atunci cand decidem sa iubim, 
in ciuda tuturor riscurilor si inevitabilelor complicatii.

Concluzie: simplu ca buna ziua, nu-i asa? :D Atunci, luand in considerare 
acesti factori,de ce este dragostea atat de complicata?

trebe musai auzita piesa!!! :D (bonus autoportret)

Autoportret:
Întreg Nimicul din Univers
e strâns într-o singură frunză;
Aşa cum tot ce-i bun
şi tot ce-i rău în omenire
e strâns în clipirea genelor mele.

care dintre realitati este mai reala?

asa cum spunea tommy: "realitatea e doar pentru cei prea slabi
sa faca fata imaginatiei!"

si voi... cei atat de slabi, care va gasiti realitatea in pantofi, cluburi si masini... voi astia,care vedeti realitatea doar in ce este materie,doar in ceea ce se poate cumpara si consuma...voi, de unde stiti ca realitatea voastra e cea mai buna? ...ca este cea mai reala?!

de fapt, ca si curentul electric, unele fenomene exista, cu toate ca nu le vedem.

e si asta o moda, e doar o moda: in urma cu cateva secole se purta
pasiunea, apoi arta, romantismul, morfina, viteza, calatoriile, sexul,
arta din nou, drogurile... tot asa! acum e la moda sa fii "realist",
pragmatic, materialist... dar, retineti, e doar o moda, nu face parte din structura interna a omului, e preluata de la societate...

cineva (kant, printre altii) chiar a venit la un moment dat cu teoria conform careia realitatea este o creatie a propriilor procese mentale, pe baza unor informatii fragmentate preluate din mediu... consideram ca acei filosofi se inselau, ca e doar o teorie fara sustinere empirica (indeed, pare mult mai plauzibil sa fie real doar ce putem atinge,nu-i asa?)...

dar totusi, exista prea multe contra-argumente! exista prea multe realitati interioare si exterioare,atat de intense incat par palpabile.
exista prea multe lumi a caror existenta nu poate fi negata,
cu toate ca noi ne incapatanam sa o negam, doar pentru a ne alinia la modelul comunitatii, pentru a evita sa fim clasificati drept
"schizofrenici", "sociopati", "psihopati", "mitomani", etc...

si cand vom sti cu adevarat care e realitatea care merita traita? daca luam in considerare dovezile, probele si convingerile lumii... va trebui
sa renuntam la tot ce este fiinta si sa iubim robotei!

noi ne dam artisti... si artistii nu accepta realitatea care li se serveste, ci isi prepara una personala. de aici diferenta intre voi, cei ce apartineti lumii... si noi, cei ce apartinem doar noua insine!

supereroi sau masochisti?

unii oameni gresesc, sufera si apoi invata sa
nu mai greseasca. altii gresesc, sufera, decid
ca pot suporta mai multa suferinta si gresesc
din nou.

noi suntem supereroi, nu-i asa, dragule? noi
suportam mult, mult mai mult decat e
omeneste posibil. nu invatam nimic din toata
dragostea pe care am irosit-o. nu credem ca e
necesar sa ne pese de ultimul gram de destin
pe care il puteam recupera.

ne lasam pradati de orgoliile noastre si niciun
adevar nu e mai presus de dorinta de a ne
demonstra unul altuia cat suntem de puternici:
cate umilinte putem accepta in numele
amorului, cate risipiri putem intelege
inainte de propria risipire... trebuie sa vedem
daca inimile noastre au forta sa tina ochii
inchisi la toate nedreptatile (si stim sigur ca nu
au aceasta forta, si stim sigur ca va veni un
moment in care un singur gand ne va darama
toata fiinta)...

dar suntem supereroi. noi suportam atat
de multa suferinta!

consideram ca am devenit oarecum imuni la
toate veninurile inventate de cupidon. nu
recunoastem ca ne dor pana in miezul
existentei miracolele pierdute. ne-am
antrenat astfel incat orice senzatie de
neputinta sa fie transformata in ambitie.

nu castigam nimic. e un razboi pe care il
pierdem amandoi, deopotriva.

e trist... incep sa ma intreb: suntem
intr-adevar supereroi sau incapatanarea asta
e dovada de masochism?

cine e zeul care ne numara uitarile?

dragostea e un zeu fals... 

caci un zeu drept e fundamental diferit: un zeu drept este creator, nu ucide niciodata, iarta la infinit si respecta liberul arbitru... un zeu drept nu ne arde ochii sufletului spre a ne lasa orbi... el nu ne ridica pe piscurile fericirii si apoi sa ne paraseasca acolo, sa ne arunce in abis fara a ne fi invatat sa zburam... el nu rade de sufletul nostru slab...




"Tu, inger imbatat de dor,

bolnav de mine,

plangand cu lacrimi de vin amar,

strivind in pumni munti de credinta...

Ah, inger fara cer...

ma leapad de betia ta acum si pe vecie!"

o noua poarta. spre Nimic.

E de-a dreptul infioratoare tendinta oamenilor de a zambi in situatii in care ar trebui sa urle de durere... E ingrozitoare obisnuinta noastra de a uita motivele care impiedica planeta sa se prabuseasca in neant in fiecare clipa... E deprimant sa ne privim zambind amar si clipind lent, lent de tot, de fiecare data cand soarta
ne mai da o palma...

E naucitor cat de usor renuntam la inima noastra pentru...o dreptate rece, straina si indepartata de tot ce e minune...


Si totusi... Exista undeva un zeu care ne numara cu grija fiecare gand uitat si orice renuntare nedreapta!

Exista undeva...!


indeed.

the power of 3... woohoo!

acrostih

Fug de mine iar.
Ascund totul sub aripa destinului.
Rămân aceeaşi, oricâte aş schimba.
Acelaşi e sfârşitul, chiar dacă am dat
un alt gust veninului.

Trădează-mă şi uită-mă:
Incepe iar o nouă zi.
Ne doare fiecare răsărit –
E răsăritul şansa noastră zilnică de a muri.

N-am înţeles, atunci când trebuia,
Unde-ncepuse, unde se termina.

Amară e dragostea noastră pustie.
Rămâne pe azi tot ce ieri n-am vrut să fie.
Evităm să-ntrebăm cine mai ştie.

Rămâne o lacrimă după ce luna apune.
Odată cu zorii ne vine sfârşitul;
Săraci şi trişti, ucidem tot ce-i lume.
Trăim o noapte, murim cu răsăritul.

ce inseamna tacerea. nebunia

...el e la randul lui mistuit de dragoste, dar tace...e doar sfarsitul lumii! din nou, poate ca nici ea nu intelege toate acestea cu ochii deschisi. ce nuante tandre,minunate! e doar sfarsitul lumii? ce trebuie sa intelegi, vei intelege! asa e fiecare sfarsit...plin de tacere.


Hai sa facem o nebunie!

Sa ne prefacem ca nu stim nimic din ce nu vrem sa fie...

Sa ne prefacem ca uitam,

sa nu recunoastem ca de fapt ignoram,

si ne obisnuim parca n-ar fi...

Oh, hai sa facem numai nebunii!

Hai sa uitam ca suntem doi.

Sa strangem tot si s-aruncam la gunoi:

fiecare vara, fiecare noapte si un cer plin de vise...

Tot ce ne-ncurca planurile egoiste!

Si la sfarsit sa zambim printre dinti:

"pai noi suntem oameni foarte loiali si... foarte fericiti!"


ce nebunie!?!

what a merry merry xmas! :D

so...was this xmas merry? damn it was!!!

i`m still here... i`m still alive and i guess this is the best winter i ever had...


"inca o data m-am nascut din tine....

din sangele tau fierbinte, din rasuflarea ta,

din mainile tale reci...

si gandurile nu ne mai pot ajunge acum.

bem litri de viata si de vin,

iubim pana la nebunie...

dar jocul nostru ne face vii,

ne face tineri, ne naste din nou!"

daaaa!

daaaa! traiesc. plang de dor. dar traiesc iar

dupa atata timp! god ce dor mi-e de tot ce

esti...

si urlu tare tare: traiesc!

si plang tare tare si te ador... si tu dormi acum

acolo departe.

si n-ai habar ce dor imi e... si cat as vrea

sa invie noptile acelea... esti visul unor nopti

prea calde si cu prea mult vin...

tu oare iti amintesti ca am fost? tu mai cunosti

parfumul privirii mele? eu imi amintesc. si plang.

de dor si de bucurie. nu, nu e un pacat! nu

poate fi pacat ceva asa frumos... plang. dar

traiesc iar! iti multumesc, minune! >:D<