sunt multe lucruri pe care as vrea sa ti le spun, dar ceva ma opreste...
sunt atatea pe care as vrea sa le cunosti, dar poate nu esti interesat...
sau poate tacerea e totusi cel mai bun raspuns...
sunt sentimente paradoxale care ma incearca... ganduri triste... dorinte inexplicabile...
cateodata ma cuprinde un dor devastator... imbratisez pernele pe care zilele trecute ti-ai odihnit crestetul si sper sa mai gasesc vreo urma din mirosul tau, adulmec cu sete tesaturile care ti-au atins trupul ud.
imi e mintea plina de trairi contradictorii... ma privesc in oglinda si ma simt frumoasa pentru ca tu mi-ai mangaiat pielea.
ma revolt cu fiecare muschi atunci cand tu te joci cu mine, cand imi iei in ras slabiciunea fata de prezenta ta, cand imi pui la indoiala sinceritatea constatarilor (nu sunt complimente, sunt doar constatari).
te privesc atunci cand esti distant si preocupat si... poate as vrea sa stiu ce ganduri iti intuneca zambetul. e pana la urma mai bine ca nu stiu ce gandesti. ar fi mai dureros.
ca sa recunosc, nici eu nu stiu prea bine ce astept.
nici eu nu inteleg in totalitate de ce tremur, ce simt si de ce plang uneori.
nici eu nu pricep ce-i cu mine, cum se poate sa te doresc asa de mult si sa-mi lipsesti asa de amar.
dar un lucru stiu sigur: am trecut demult de limitele pe care mi le-am impus initial, in legatura cu tine. am depasit deja granitele luciditatii... imi place la nebunie, dar ma tem asa de tare!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu