sentimente, fara resentimente

ma simt fericita. e ciudat, avand in vedere prin ce tocmai am trecut. poate e o fericire fortata, ca sa compensez pierderile. sau poate e o fericire reala, venita de dincolo de situatiile evidente pentru orice trecator.
am prostul obicei sa ma las incantata de lucruri foarte mici, minuscule de-a dreptul (fara conotatii). zic prost obicei, pentru ca are si un revers: in egala masura nefericirea mi-e provocata de gesturi sau intamplari absolut nesemnificative pentru altcineva (de exemplu, de fiecare data cand pleaca, in mod natural, iar eu nu stiu niciodata daca se va mai intoarce).
descopar o lume nemaipomenita, dar inspaimantatoare la culme. ma tem si ma atrage in acelasi timp. ma cuprind senzatii (n-o sa le spun "sentimente") pe a caror existenta am pus-o sub semnul intrebarii de mii de ori inainte. ma toropesc doruri mai profunde decat ar fi potrivit.
semnificatia expresiei "a trai fiecare clipa ca si cum ar fi ultima" mi s-a revelat intr-o maniera neasteptata. savurez si admir totul, cu setea celui ratacit printr-un pustiu fara margini. si daca asta inseamna ratacire, n-as vrea sa imi regasesc calea... daca asta inseamna pacat, o sa-mi accept damnarea cu zambetul pe buze!
sunt fericita. de confirmari si aprobari nu am nevoie acum. nu mai am nevoie... traiesc ce e, iubesc cum e. cand nu va mai fi, cand va decide sa nu fie, ii voi multumi pentru tot ce mi-a aratat, pentru tot ce m-a invatat si pentru fiecare minut in care mi-a atins pielea si i-am gustat buzele. pentru ca mi-a demonstrat, cu atat de putin (incat nici nu are habar), ca oamenii sunt o ingramadire ce merita iubita, ca lumea e un loc nepretuit si... bmw poate fi o masina faina.