Now our history is for sale... and for that i apologize...

nu o cunoştea pe Val. era, până la urmă, doar un personaj dintr-o carte despre psihoze. nu o cunoştea, dar se simţea foarte aproape de ea. îi era dragă această Val. lacrimi mari au pătat paginile cărţii atunci cand citea fragmentele din jurnalul Valeriei, care sunau cam aşa:
„era înfricoşător şi foarte erotic în acelaşi timp. era pentru prima oară când mă culcam cu un bărbat mai în vârstă.
max făcea cu mine tot ce voia. îmi dădea senzaţia că sunt o fetiţă mică şi neexperimentată. mă aşteptasem la romantism şi mângâieri tandre; nu mi-a trecut niciodată prin cap că tipul se gândeşte numai la sex.
romantismul său consta în cuvinte murdare pe care mi le şoptea la ureche, iar mângâierile tandre aveau forma unui mângâiat pe cap, după orgasm....[...]
cu timpul am aflat mai multe de la max... că avea nevoie stringentă de cineva ca mine. în naivitatea mea, n-am observat paralela cu romanele de dragoste de doi lei şi mă gândeam că între noi doi a început o poveste deosebită.
a urmat o săptămână de pauză. nu făceam altceva decât să aştept. nu eram obişnuită să fiu tratată astfel şi aveam nevoie de o explicaţie. credeam în corectitudine şi eram convinsă că, într-un fel sau altul, toate au o explicaţie rezonabilă. [...]
... foloseşte mereu aceleaşi expresii, e o chestie de obişnuinţă. o ţine aşa câteva luni, după care dispare în ceaţă. dar n-o face cu rea intenţie. e pur şi simplu din cauză că nu are altceva în cap decât sex. cum începe să se plictisească, o şterge.”

nici ea, ca şi Val, nu observase paralela aceea evidentă cu romanele ieftine. ştia bine că un bărbat ca el n-ar putea vreodată să iubească cu adevărat o adolescentă zăpăcită. putea să o dorească, pentru carnea ei încă proaspătă. putea să o prezinte amicilor drept amanta lui. putea să îşi flateze ego-ul de mascul cu ochiadele ei pline de amor. dar diferenţa până la sentimente era completată de imaginaţia ei...

ea nu-i ceruse niciodată nimic. era perfect mulţumită cu statutul ei. îi aştepta cu zâmbet larg vizitele. îi accepta apariţia răzleţ, de câteva ori pe săptămână. se simţea privilegiată; dintre toate femeile din oraş, o alesese pe ea!
era fermecată de el şi era convinsă că era cel mai bun cu putinţă. îl cunoscuse într-o seară de vară. venise la ea la serviciu şi ocupase un scaun, vorbind la telefon. ea era obosită şi moleşită de caniculă. l-a văzut intrând şi nu ştia dacă e o iluzie cauzată de căldură sau era adevărat. i-a zâmbit, aşteptând ca el să-şi termine conversaţia telefonică, iar el i-a întors zâmbetul.
apoi... totul a început să se învârtă cu o viteză nebunească în jurul ei. stătea în faţa lui, în picioare, cu mâinile la spate. nu ar putea estima cât timp a trecut... puteau fi ore sau doar secunde. când el a terminat de vorbit, era deja prea târziu: maşina infernală a atracţiei era în mişcare, cu rezervorul plin.

avea încredere în el. era de la sine înţeles, din moment ce acceptase să se culce cu el. teoria ei era că oamenii sunt în punctul maxim al vulnerabilităţii lor atunci când fac sex, de aceea e esenţial ca partenerul să fie cineva în care să aibă încredere cu viaţa lor. nu-şi putea imagina altfel lucrurile, nu înţelegea sexul întâmplător cu necunoscuţi, practicat de unii.
avea încredere în el, maximă. dar ştia că o va părăsi, mai devreme sau mai târziu. ei bine, nu se aşteptase să fie chiar aşa devreme...!

pornise în această „aventură” în termeni de calcul raţional. nu descoperise niciun potenţial dezavantaj. nu planuise niciun sentiment. se simţea bine lângă el. era de-ajuns.
dar i-a scăpat curând de sub control. nu era niciun semn care să trădeze ce se petrecea în sufletul ei, nici măcar faţă de ea însăşi. era pe deplin conştientă de iminenţa despărţirii lor şi accepta cu resemnare posibilitatea.
când i-a fost pusă în faţă cu răceală, de către cineva apropiat, necesitatea separării a dărâmat-o. s-a surprins încercând să negocieze. vroia doar să-l poată vedea, din când în când şi implora cu durere şansa aceasta. îl iubea...

el plecase, dar i-a spus că se va întoarce şi o va căuta negreşit. oare? din ziua în care a plecat trecuse deja multă vreme... el se încăpăţâna în tăcere. niciun mesaj, nici cel mai mic semn... nu vroia să creadă că acesta putea să fie finalul. nu vroia să creadă că el e un oarecare dintre paginile gri ale unei cărţi slabe, unul care joacă după toate regulile scriitorilor fără noroc.
poate că totuşi el... văzuse în ea un potenţial. poate că totuşi îi era dragă, aşa confuză şi aiurită cum era. sau poate că nu se plictisise încă de trupul ei şi vor mai rămâne amanţi câtva timp, câteva luni, poate...

era epuizată de atâtea ganduri şi ipoteze. îşi aprinse o ţigară şi o fuma stând pe spate. simţi iar lacrimi în colţul ochiului stâng. fuma şi plângea, în acelaşi timp. cineva bătu ritmic în uşa ei. nu răspunse, spera ca, oricine ar fi, să creadă că doarme. apoi bătaia se repetă şi vocea colegului de apartament şopti "lili, te caută cineva". ea se ridică, strigă iritată "vin imediat", îşi aruncă pe umerii goi capotul alb de mătase şi descuie uşa...