Thank you, kind sirs... You've made me what I am today: a bundle of broken nerves, a mouthful of words I'm still afraid to say.

stătea întinsă pe pat, peste plapumă. era într-o poziţie ciudată. ai fi zis că s-a prăbuşit acolo în urma unei lovituri puternice peste obraz. în ciuda aparenţelor, nu se simţea foarte rău. cel puţin, nu fizic. era mai mult plictisită decât supărată. privea, ca de atâtea ori, spre tavan.
se ridică brusc, împinsă de o forţă nevăzută. îşi căută din priviri telefonul. era pe birou, cufundat într-o tăcere călduţă. realiză că nu era, de fapt, nimic... crezuse că o sună el.
asculta cu buzele strânse, într-o tensiune plină de înfocare, cum artistul jongla cu notele şi versurile melodiei care umplea camera. erau aşa de multe lucruri pe care nu le putea înţelege... se trânti iar pe pat. îşi reluă meditaţia, scanând cu atenţie vopseaua lavabilă de deasupra ei.

ceva era în neregulă cu ea. simţea asta din ce în ce mai clar. acum suferea foarte mult. şi ştia că asta nu e normal. în definitiv, nu avea niciun motiv să sufere... se implicase în situaţie cu inima închisă şi cu ochii deschişi. dar rezultatul fusese un haos... ştia că ceva nu era în regulă cu modul ei de-a iubi.
după modelul psihanalist, căuta în trecut sămânţa problemelor emoţionale. începuse să închege un rezumat al relaţiilor importante, al bărbaţilor care i-au marcat viaţa.

prima mare dragoste... era în liceu. el era un zeu. ochii lui mari şi sinceri, de un albastru clar... părul lui răvăşit în bucle... şi mâinile lui... doamne, avea cele mai frumoase mâini pe care le-a văzut vreodată! stătea pe bancă şi îl privea nedumerită, minute de-a rândul. el zâmbea tandru şi clipea încet, povestind despre cine ştie ce... vocea lui o cutremura ca un dezastru, toate cuvintele lui erau revelaţii. el nu ştia.
nu i-a spus niciodată câtă pasiune se ascundea în spatele discuţiilor amicale. momentul lor de maximă apropiere a fost în timpul unui dans, la o petrecere, nimic mai mult, niciodată... apoi el a plecat, undeva departe, prea departe... a plâns puţin şi...

viaţa a mers înainte. la scurtă vreme... a întâlnit un altul. cel mai deştept bărbat pe care îl cunoscuse. s-au împrietenit şi hoinăreau împreună prin zăpadă, contrazicându-se în legătură cu doctrinele politice.
într-o seară, în plimbările lor au ajuns la casa celui mai bun prieten al lui. ea se aşezase pe un fotoliu şi îi urmărea povestind. nu credea în dragoste la prima vedere, dar în inima ei creştea un sentiment nou. se îndrăgostise de ei. de amândoi, da.
fiecare era minunat. de o inteligenţă ostentativă, de o frumuseţe nepământeană. păreau eroii unui basm oriental, nişte rebeli pe cale de-a schimba lumea. se completau reciproc şi abia când erau împreună îşi lepădau măştile purtate în societate, dezvăluindu-şi zâmbetele visătoare.
erau tineri, toţi trei. ea a intrat în jocul lor. făceau planuri, nopţi întregi, despre cum va arăta viaţa lor, despre cum vor revoluţiona civilizaţia, despre cum vor fi călători în ţinuturi ireale. au locuit împreună o vreme. îşi petreceau timpul într-o continuă sărbătoare. nu-şi putea aminti să fi fost vreodată mai fericită. cu siguranţă, nici nu fusese.
în final, s-a dovedit că lumea e mai puternică... i-a îndepărtat încet, dar definitiv. a rămas singură şi se simţea infirmă. era ca şi cum i-ar fi scos un organ vital. ei o iubeau, dar păstrau tăcerea şi distanţa.
undeva în ea trăia şi azi speranţa că, într-o bună zi, se vor întoarce şi totul îşi va recăpăta sensul. asta în ciuda faptului că uneori ceda şi recunoştea, spre deliciul societăţii, că iubirea ei e nefirească şi nesănătoasă.

poate era timpul să găsească un bărbat adevărat...