tu m-ai invatat sa regret

Ajung la concluzia ca cineva, in vreun moment al vietii, trebuie sa ne invete regretul.

M-am nascut fara instinctul de a regreta. Am trecut peste oameni, iubiri, nefericiri si erori. Am trecut senina, cu mainile in buzunare, cateodata zambind. Cu gandul ca daca nu voi intalni fericirea, nu va fi vina mea, caci eu am facut tot ce mi-a stat in puteri sa o construiesc.

Intervine apoi acel cineva menit sa zdruncine nepasarea. El spune ca nu ai simtit suficient, ca ai fost nedreapta, ca nu ai meritat. Si inevitabil, iti provoaca regrete. Eu nu sunt un om al parerilor de rau. Am avut mereu convingerea ca cea mai buna cale a fost a sufletului.

Dar acum, dupa ce am cunoscut gustul indoielii, ma surprind intrebandu-ma cu ciuda: "oare cum ar fi fost daca...?" Si cea mai amara tristete ma invaluie in momentul in care ceva din mine raspunde hotarata: "ah, ar fi fost atat de bine, mult mai bine decat este acum!"

a gasi un sens...

e dureros, dar nu pot să te privesc fără ca în spatele retinei mele să apară inevitabil imaginea animalului beat şi înfierbântat, gemând şi gâfâind, cu carnea îmbibată de hormoni! ah, sensibilitatea, fineţea, măreţia supraomenească pe care o intuiam odată în întreaga ta făptură... cum pot acestea să se dizolve într-un singur gând? 

eterna nedumerire: e drept sau nu? e legătura noastră reală, izvorâtă din absolut, trecând peste nenumărate vieţi, secole, trupuri? sau e doar o iluzie generată de nevoia mea lacomă de a găsi un sens în fiecare gram de Nimic?!

mi-am descoperit un alt prost obicei în legătură cu relaţiile sociale. o să-i spun, de exemplu, "idealizare prin generalizarea excepţiilor". 

întâlnind o persoană nouă, se întâmplă să găsesc (în câte o frază sau o privire) ceva, o anume strălucire cunoscută. este flacăra apărută din neantul subconştientului, manifestare a caracterului superior. eu am senzaţia că pot citi nobleţea unui om, nobleţea spiritului, ascunsă privirii superficiale, pitită în umbra trupului material şi în spatele veşmintelor... 

însă eroarea constă în generalizare: în momentul în care descopăr licărirea înălţării, am tendinţa să cataloghez întregul individ drept special. în realitate, izbucnirile sale sublime sunt întâmplătoare (chiar dacă se repetă), nimic mai mult decât "acte ratate" supuse arbitrarului - ca să-l parafrazez pe freud. ele nu sunt definitorii pentru compoziţia internă a majorităţii dintre noi.
nu, nu sunt decât mostre din ceea ce a rămas din Dumnezeu în muritori atunci când am fost creaţi; asa cum putem găsi cantităţi infime din adn-ul olarului în lutul vaselor sale, pătruns acolo în timpul modelării din sudoarea scursă de pe mâinile obosite... dar oalele de lut nu devin nicidecum membre ale creatorului lor, precum nici noi nu suntem zei, deşi avem praful divin împrăştiat printre ţesuturi!

natura noastra dubla?

oh, e uşor să găseşti 100 de motive ca să mori, dar ai nevoie de unul singur ca să trăieşti... 

se întâmplă uneori, ca urmare a vreunui accident, să ne pierdem un ochi. vederea ne este diminuată, percepem mediul în mod diferit, dar ne putem continua viaţa la fel, avem nevoie doar de un timp de adaptare. 

însă... câteodata accidentul se repetă (într-un mod diferit sau în acelaşi mod), lipsindu-ne şi de ochiul care ne rămăsese. atunci totul se întunecă, niciunul din simţurile complementare nu ne mai dezvăluie adevărul. 

cum sa trăim fără nicio sursă de cunoaştere? e dincolo de puterea firească...

te-ai întrebat vreodată de ce avem doi ochi, dacă nu să vedem doua feţe iubite, simultan? de ce am avea două emisfere cerebrale în craniu, câte doua atrii şi câte două ventricole în piept, dacă nu să ne divizăm dragostea? cu ce scop două mâini, dacă nu să mângâiem părul a două fiinţe distincte? 
gândeşte-te la asta... 

adevarurile noastre....

pentru orice om, indiferent de educaţie, mediu, aspiraţii şi cunoştinţe, singurul adevăr incontestabil şi întru toate important se află în structura sa sufletească, e adevărul personal.

toate celelalte teorii şi feţe ale adevărului (în sens cosmic) sunt acceptate intrucât nu se referă la acelaşi domeniu şi nu lezează cu nimic propria realitate. de aceea, pentru fiecare subiect putem lua în considerare mii şi mii de păreri (observăm şi situaţia în care anumite opinii, deşi contradictorii, sunt generate de mintea unui singur individ). asta în timp ce... oriunde pe întinsul planetei, în inima fiecăruia dintre noi Adevărul e unic şi valabil în toate circumstanţele.

atunci, ne întrebăm firesc: de unde apar incompatibilitaţile („nepotrivirile”, daca preferi aşa...) dintre raţiunea eticii şi sentimentul acela mistuitor? e o chestiune de alegere personală. de modă chiar. astăzi ne place raţiunea, luciditatea până la os, odată era în tendinţe a asculta vocea interioară. o chestie de modă, doar...

şi de aici intreb mariel întrebări, care ne răpesc ore valoroase de somn... începe războiul nesfârşit dintre ce suntem şi ce ar trebui să fim! dacă nu ar exista adevărul despre care îţi vorbeam, cel personal, nu s-ar isca niciun fel de conflict. dar el e acolo, în noi. cu neputinţă de neglijat, cu totul imposibil de a riposta în vreun fel în faţa lui...

putem, desigur, să ne prefacem că nu există, că e doar un instict turbat. că doar creierul nostru rece şi calculat poate cunoaşte calea cea dreaptă. putem să nu profităm de ultima sămânţă a divinităţii din noi. dar merită oare? unde ajungem prin renegarea firii? 

ei bine, unde suntem deja: în pragul autodistrugerii ca specie, în pragul nebuniei ca individ! nu, un moft al epocii nu are dreptul să ne aducă în momentul în care ne permitem să uităm de adevăr. de acel Adevăr, unicul care contează...!

ce suntem...

Suntem prea mari să credem în zâne.
Prea mari să visăm…
Prea mari să iubim…

Suntem prea tineri să fim înţelepţi.
Prea tineri să cunoaştem…
Prea tineri să murim…

Dar ce suntem?
Întotdeauna prea mari,
Întotdeauna prea tineri,
Întotdeauna Lumea
ne întunecă privirile…

fara cuvant...

nu e doar frumos. nu e doar potrivit. e o fosila a gandurilor mele.

azi suntem pitzi.hohoho!

dear diary, azy am fost cu sis a mea la shopping :D ador asta, sty tuh! am luat casty la telefon. aj fi vrut roz :X( sau macar mov) dar merg ji asa. btw nenea de la magazin m-o intrebat daca vreau sa ascult muzica sau sa vorbesc p mess cu ele - ciudat ca stia ca imi place sa vb p mess :-??. anyway, ce fraier bleachh! incerca doar sa se bage in seama cu mine. god nimeni nu-mi rezista :X ;;) :X i`m sooo hot...

am mai cumparat tenisi cu 8 lei din center. stiu, nu e kiar stilul meu sa port tenisi (nu se compara cu niste sandalutze aurii cu toc de 14 cm 8-> ), dar am vazut la fashion tv ji la euforia k se poarta anu viitor, asa k eu, fiind mereu cu un pas inaintea tendintelor, mi-am luat acuma. sunt geniala, asa-i? din pacate, nu a vrut mama sa imi dea bani dupa ce m-a prins in weekend k am venit beata acasa... ji tipu ala care ma plimba cu bmw in fiecare sambata seara e plecat din oras, deci am ramas fara cash. dar eu nu sunt proasta, o sa le spun la fete ca sunt converse.

in rest... ah am cheltuit o GRAMADAAAA de bani azy (am si de unde, doar)! am luat ji niste chitante. mi-a zis mama ca e cool sa iei chitante. dar...hmmm... acolo vanzatoarea aia nu mi-a dat voie sa aleg culoarea. kred ca aja se face cu astea, nevermind, e cool si atata konteaza! cea mai tare e una de 200 de ron. iti dai seama, 200! e de firma, zice sis. cica "made by electrica design".

deci, pisi... deci sunt beton-beton! nimeni nu mai e ca mine :X ah acuma merg sa imi intind parul cu placa. sunt fericita pentru inca o zi de shopping reusita. ji abia ashtept sa merg in cluj :P ca sa fac shopping ji mai misto in mall... doar oricine stye ca acolo e lumea buna ji ca acolo merg tipii cu bani multi sa agate fete. :-s

te-am pupat, jurnalule drag! >:D< :* :X :*:*:* muah

pacat originar?

e din ce în ce mai evident pentru mine că dragostea nu e ceva natural. nu se potriveşte cu legile firii. şi mi-am dat seama cum a apărut pe pământ această ciumă: păcatul originar, orgoliul uman, acela de a ajunge precum zeii, era de fapt să cunoască iubirea. "dumnezeu este iubire", aşa stă scris. 

primii oameni nu doreau să desluşeasca binele de rău, nicidecum! ei vroiau să devină zei prin puterea de a simţi. dar vezi, precum prometeu, oamenii aceştia erau prea mărunţi pentru a îndura o putere ce revine de drept numai celor înălţaţi. şi darul lor (atât de important încât şi-au sacrificat paradisul în numele lui) a fost o pedeapsă. pentru că muritorii au spiritul slab, mult prea slab pentru a mânui un dar divin. şi ceea ce pentru zei este plăcere, pentru noi este chin. lumina lor este foc ucigător pentru noi...


p.s. mi-a povestit despre tine... cuvinte ca ale lui mă fac să cred. că îţi pasă, copile. îmi jură că îţi pasă... eu observ că nu, şi nu mai ştiu cine minte. dar ştiu sigur că nu vrei să-ţi sărut iar ochii închişi sau mâinile tremurânde. e clar pentru mine, tu nu crezi!!!

EU intr-o lista nesfarsita

astazi ma simt neinspirata. banala oarecum. ploaia ne face pe toti sa parem gri, suntem la fel, fara culori.

asa ca voi scrie prostii acuma. oh, dar nu iti face iluzii, nu sunt originala (am specificat anterior ca imi lipseste inspiratia)... tocmai am vazut undeva in nesfarsita orgie numita internet o erezie mica. si mi-a placut. o sa povestesc despre mine (in onoarea narcisismului care ma cuprinde tot mai des si care merita o ofranda), fiinta materiala si sociala (care sunt :P). azi vreau sa las metaforele in prapadit si sa fiu sincera. mai sincera decat am fost vreodata, fata de mine sau fata de alt strain. cu riscul sa plictisesc letal orice potential insomniac suficient de curios/agresiv ca sa citeasca blogul meu ratacit... macar imi voi numerota ideile (o sa fie asa ca si oracolul din clasa a 7-a) , ca sa am oleaca de consecventa, dupa cum urmeaza:

1. ma cheama ioana in acte dar mi se pare extrem de dubios sa mi se spuna asa.

2. parul, dupa cum se poate observa, e negru. mai precis garnier 100% color nuanta 010. 

3. sunt enervant de romantica. e-ner-vant!!! chiar si eu sunt pe cale sa fac uneori diabet de la toate dulcegariile pe care le gandesc. ma tratez. mi se pare un fel de boala nowadays romantismul asta ieftin de care dau dovada. cica nu e trendy sa fii indragostita pana iti tremura genunchii... 

4. culoarea preferata... hmmm... alta dilema! imi place la nebunie visiniu/bordeaux. dar asta este o nuanta de fapt, asa ca o sa ma multumesc sa spun ca imi place rosu. sau poate negru. (la urma urmei, ce-mi place cu adevarat e o combinatie intre astea)

5. ascult 5416906728 de stiluri de muzica diferite si in mare masura contradictorii. am preferinte ciudate (care uneori dau impresia de fetish) pentru anumite voci. nu sunt un fan bun, majoritatea melodiilor care imi incanta neuronii zi de zi sunt interpretate de oameni pe care nu am idee cum ii cheama, din ce tara vin sau cate albume au scos... mi se pune pata pe cate-o piesa, nu ma intere deloc cine/in ce circumstante o canta.

6. am un motor. sunt mandra de el. e yamaha virago 535 din '97. partea proasta e ca nu am permis (si pare-mi-se ca nici nu se intrevede unul la orizont prea curand). ma dau cu el in poligon din vreme in vreme si in rest il admir in garaj sau sunt pasager. nasoala confesiune pentru reputatia mea de motorista :-s .

7. dar e musai sa adaug ca detin un echipament pe masura. echipament de protectie adica: genunchiere, cotiere, bocanci, geaca cu intarituri de carbon, etc. tot ce trebuie ca sa fiu safe in caz de accident. si tin sa mentionez ca este eficient... am cazut odata pe scari in echipament complet si daca nu il aveam mi-as fi nenorocit coloana. :D 

8. nu imi place la cluj. stau de musai. daca era dupa capul meu as fi ramas in baia mare la faculta. dar mi-as fi ucis cu zile familia daca absolveam la goldis ;)) asa ca ma sacrific...

9. cu toate astea fac eforturi mari sa ma integrez in societatea de acolo. din pacate nu dau rezultate, la faculta sunt tot "freak". dar ies in cluburi de fitze cu colegii si ma imbrac adecvat. am prins chiar si gustul cocktail-urilor din obsession. e o incercare si asta...

10. prima mea dragoste a fost toto cutugno :D . l-am vazut la tv cand aveam vreo 5 ani. tind sa cred ca de acolo mi-a ramas obiceiul de a iubi tipi pletosi...

11.ochi... caprui. candva au fost verzi si imi place sa cred ca in timp vor reveni la aceasta culoare. cat despre alte caracteristici... am cele mai lungi gene naturale pe care le-ai vazut vreodata (indiferent cate gene ai vazut tu vreodata).

12. zambesc singura, mergand pe drum. unii se uita  stramb, cred ca am innebunit. explicatia fenomenului e cat se poate de simpla: am mai tot timpul castile in urechi si aud cantece frumoase sau funny. al doilea motiv e spiritul meu de observatie, vad tot soiul de faze haioase sau dragastoase in lume. si, in plus, mie imi place sa zambesc, indiferent daca am sau nu un subiect caruia sa ii adresez incantarea mea.

13. am avut odata o formatie. nici nu mai stiu cum se chema (sau daca avea nume)... eram 5 fete, faceam planuri pt primul videoclip, coseam costumele de scena si dansam. acuma, stiind ce-i aia muzica, imi dau seama ca eram mai penibile decat candy si andre la un loc. :P

14. am fost timida. acuma ma suprind cateodata schimband impresii despre viata cu vanzatoarele de pantofi si glumind cu taximetristii (de mentionat ca mereu am considerat de prost-gust discutiile in taxi)

15. nu cant. sub nicio forma, in nicio ocazie. trebuie sa fiu foarte fericita sau foarte deprimata ca sa ma apuce fredonatul in public.

16. imi plac rolele. "ma rolez". cat pot de des. mi-e frica sa merg cu spatele si sa sar borduri. dar imi plac rolele.

17. daca as putea sa schimb ceva la mine, orice, as schimba un singur lucru: pielea mea. asta e prea alba, prea transparenta, prea sensibila, raman cicatrici, nu ma bronzez niciodata, ma jeneaza toti pantofii, ma invinetesc usor, am pistrui... vreau o piele de tiganca, creola (nuanta aia placuta de auriu- ciocolatiu), elastica, dura, impenetrabila!

18. imi plac trollii. la nebunie. intotdeauna un troll imi insenineaza viata. :D

19. am intentia sa citesc tot ce poate citi un muritor. toate cartile scrise vreodata, daca se poate. asa, pentru cultura mea generala.

20. sunt obsedata de nokia. da, telefoanele. nu accept alte firme. mai bine un nokia 1100 decat orice mega-sofisticat produs de altcineva. stiu, se numeste snobism. imi permit sa am gusturi bune macar la gadgeturi... si imi place sa aranjez cat mai multe telefoane in sandwich. 

21. imi plac radierele. si cand spun ca imi plac, ma refer la cel mai propriu sens: ador sa imi infig dintii intr-o radiera moale si alba. inegalabila placere! 

22. am descoperit ca pizza e buna daca pun smantana pe ea. e chiar foarte buna. si cu mult ketchup. yup. 

23. imi place si ketchup. as fi in stare sa pun pe absolut orice. doar pudoarea sociala ma impiedica sa manc inghetata cu ketchup, de exemplu.

24. as propune o lege care sa interzica iluminatul cu neon. pe langa faptul ca are un efect psihologic dezastruos, ma oboseste si imi provoaca dureri de cap. si am dovezi ca nu sunt singura afectata.

25. am ramas cu o mica trauma de la gradinita in legatura cu lego. stau ore intregi sa ma joc, mai ales daca are piese mici. de altfel, o singura data in viata am furat: o piesa de lego albastra.

26. mi se par scarbosi barbatii cu muschii lucrati tare la sala, plus-minus steroizi. vorbesc din experienta, e oribil sa mangai pachetelele alea de carne lucioasa.

27. principalul meu simt e cel olfactiv. asociez mirosuri fiecarei persoane, fiecarei situatii. imi place sa adulmec oamenii din jurul meu.

28. fetishul meu absolut e str8. are ceva care ma face sa tremur de fiecare data cand il simt.

29. da, sunt in stare sa iubesc un barbat pentru felul in care miroase. si nu ma refer doar la parfumul pe care il foloseste. mirosul parului si pielii lui pentru mine e o sursa de informatii cu privire la caracter mai pretioasa decat orice conversatie.

30. urasc roscatele (evident, cele vopsite cu rosu, nu cele naturale-portocalii). e o prejudecata, probabil legata de faptul ca in antichitate prostituatele erau obligate de lege sa isi vopseasca parul roscat, pentru a nu fi confundate cu femeile onorabile. sau pentru ca intamplarea a facut ca cele mai josnice persoane cunoscute vreodata sa fie roscate. eu nu cred in coincidente!

31. as vrea sa port ochelari. deocamdata nu am nevoie. dar am o atractie instinctiva spre persoanele cu ochelari.

32. nu imi plac masinile. nu imi doresc masina. nu vreau sa am permis de conducere categoria b. fac hepatita cand vad fete care o sug pentru o plimbare cu bmw (sau si mai penal, cu dacia logan).

33. am avut fobie de lacuri. cel mai bun prieten al meu a murit inecat in lac. ma inspaimanta peste poate gropile alea adanci pana la intrare in iad, pline de apa tulbure. acuma sustin ca mi-am tratat fobia. dar nu cred ca as putea totusi sa ating apa vreunuia.

34. este foarte comod pentru mine sa dorm fara perna. imi face bine la spate, gat, umeri. 

35. bineinteles, florile mele preferate sunt crinii. mirosul lor e motivul principal.

36. urasc berea. mi-e scarba de aroma ei. nu pot saruta un barbat dupa ce a baut bere. si toata "rocherimea" face misto de mine pe tema asta. nu suport berea, ce-i asa mare ciudatenie?

37. imi face placere mirosul de clor. imi creaza o senzatie de igiena si confort. folosesc o sticla de clor pe saptamana ca sa fac curat.

38. consider dezgustatoare: tablourile in apartamente mai mici de 100 mp (imi gadila placut retina in special cele imense, reprezentant peisaje, cerbi sau imitatii dupa opere celebre). mileurile - aduna praf si devin cenusii, pe langa faptul ca sunt inutile cu desavarsire. bibelourile de portelan. canapelele, si mai ales cele de piele. perdele la geam termopan. covoarele. 

39. nu am nici urma de stil vestimentar. combin aiurea, o dau in bara, iau pe mine orice vad prima oara in dulap. sunt vulgara, dezordonata, neinspirata - pot gasi zeci de apelative prin care mi-a fost descris gustul modei de catre "cunoscatori".  sunt mandra de asta. sunt impotriva modei din principiu si ar fi o insulta pentru mine sa mi se spuna sincer ca arat trendy.

40. tv-ul mi se pare pierdere de vreme. in mare masura, si filmele. de fiecare data cand incep un film am usoare mustrari de constiinta ca nu citesc o carte in acele 2 ore irosite. si de cele mai multe ori sunt intemeiate, iar filmul nu isi merita minutele.

41. nu pot face aproape niciodata diferenta intre vis si realitate. ma trezesc dimineata si nu-mi dau seama clar daca am visat intamplarile sau le-am trait cu adevarat. asta e foarte derutant. dar imi place sa visez intens. parca as trai doua vieti in acelasi timp.

42. detest diminetile. e clasica deja. dar chiar le detest. nu pot sa cred, deschizand ochii dupa un somn bun, cand ma trezesc intr-o camera imbaiata de razele zorilor... ma dor organele toate de la lumina aia bolnavicioasa. eu sunt om de noapte, traiesc minunat de bine pe intuneric.

43. sunt mare fan de feline. imi plac in orice forma, culoare sau dimensiune. cand o sa fiu mare o sa-mi cumpar un ghepard. asa, in loc de pisica la casa omului!

44. am o nevoie nejustificata de a merge in cambodgia. e o tara saraca si in general nu ma incanta deloc sa vad necazuri. dar ceva ma cheama acolo. e doar un feeling.  simt ca trebuie sa merg ca si cum viata mea ar depinde de asta.

45. parfumurile mele preferate sunt volare by oriflame si organza by givenchy. nu ma pot hotari niciodata care imi place mai mult. amandoua ma reprezinta in totalitate. asa ca le folosesc impreuna. 

46. cred in Divin (ca punct de reper principal. desigur, nick-ul faithless fairy se refera la alte tipuri de necredinta), dar nu impartasesc in totalitate punctul de vedere a vreunei biserici. cu siguranta fiecare dintre ele au un sambure de adevar, dar religia este pana la urma o constructie sociala.

47. mananc lamaie. pot sa musc din ea, fara zahar. imi place. apoi... mai infulec fara oprire urmatoarele: nectarine, struguri, cirese.

48. nu pot manca mere. imi place gustul lor, dar pur si simplu nu le pot manca. mi se face pielea de gaina cand vad pe cate cineva infigandu-si cu nesat dintii in coaja unui mar. 

49. cred ca e absolut necesar sa port mereu la mine un cutit fidel, ca orice moroshanca veritabila. cat mai bine ascutit, sa taie ca lama. u never know... mai trebuie sa feliezi un castravete, o rosie, ceva... mai faci o salata la iarba verde... u never know!

50. am 13 gauri de cercei in urechi. si 2 tatuaje (care de fapt sunt parte din unul singur mai amplu, pe care îl voi continua cu timpul...). nu e vorba de teribilism, ma reprezinta intr-adevar.

51. am o parere clara despre monogamie: este un mit! un fapt social supraapreciat, care vine in contradictie directa cu tot ce e firesc si natural. nu exista monogamie la oameni si nu va exista vreodata! cu toate astea, sunt maritata. hai sa numim asta un concurs de imprejurari nefavorabile. pentru ca nimic nu e definitiv in afara de moarte!

52. fumez doar kent mintek. e bun. nu lasa miros scarbos. in acelasi timp pastreaza gustul perfect kent (de porc prajit, ca sa citez un mare om >:P). mi se face rau de la orice alte tigari. partea proasta e ca acest kent mintek se gaseste dificil. aproape niciodata.

53.  mi se pare degradant pentru un homo sapiens sa se imbrace in haine galbene.  mai ales pantaloni galbeni.

54. as vrea sa devin fotograf. sa fac arta. dar am ajuns la concluzia ca nu am pic de talent.

55. browserul meu e opera. e un chin imens sa fiu obligata sa lucrez in alt browser ( mai ales in preistoricul internet explorer bleachhh).

56. port 37 la pantofi. asta e cel putin ciudat avand in vedere inaltimea mea. alte gagici la 1,72 poarta 40.

57. nu am skilluri sociale. nu stiu sa vorbesc cu lumea, nu stiu sa aprob frumos parerile celorlalti, sa le gadil orgoliul si sa fac small-talk de complezenta. 

58. imi place sa ma contrazic cu oameni destepti. de preferinta in baruri, dupa un pahar de ceva. filosofam si ne certam. imi place asta. oamenii destepti au argumente. invat lucruri noi de fiecare data.

59. unul dintre cele mai mari vise ale mele e sa am o biblioteca imensa si inteligenta pe care sa o fi citit toata. pentru mine, cel mai placut cadou e o carte. 

60. as vrea sa am 3 copii. fete de preferinta. 

61. nu as face avort pentru nimic in lume. niciodata. indiferent de consecinte. nu e vorba de convingeri religioase, pur si simplu respect viata prea mult.

62. rujurile de buze mi se par obscene. mai cedez si eu cateodata tentatiei de a iesi in lume cu botu colorat, totusi.

63. singurul serial la care am avut rabdare sa ma uit cap-coada a fost stargate. si culmea e ca mie nici nu-mi plac sf-urile... dar tre sa recunosti ca sg e bestial. a fost raspunsul multor intrebari pentru mine.

64. pe surioara mea o cheama mona-lisa. in buletin, oficial. nimeni nu crede. eu provin dintr-o familie de artisti. ce e asa neobisnuit sa iti numesti copila in functie de hobby-uri?!

65. cred in zane. cred sincer ca exista. all around. si ingerii exista, asta cu siguranta. entitati supranaturale si nemateriale... e doar o perspectiva de fizica cuantica.

66.  imi place gropitza mea din obraz. si alea din genunchi. si de la glezna. si de la baza spatelui. si din barbie. toata sunt o gropitza! :))

67. nu beau apa minerala. chiar daca mor de sete. nu beau. am mofturi.

68. am avut un cd cu manele, pe vremea cand nu se numeau inca manele. l-am primit cadou. si l-am folosit la un craciun, la chef cu colegii. nu era asa de rau. incomparabil mai bun decat manelele contemporane.

69. nu as vrea sa fiu blonda. drept urmare, imi vopsesc parul de la 13 ani. in orice culoare. important e sa nu fie satenul meu palid care se decoloreaza periculos de mult de la soare, devenind blond inchis.

70. nu imi place sa port sutien. ma deranjeaza, ma strange. si fel de fel de indivizi se holbeaza pe strada la bluza mea. si mie nici ca-mi pasa!

71. daca a avut careva taria psihica de a ajunge la acest punct, merita o macaroana! sa imi specifice asta pe mess sau cand ne vedem. primesti macaroana, jur! :P

72. apropos de mess... am tendinta sa las calcu deschis in timp ce dorm, sunt la scoala, la piata, la dus, in parc, etc. ideea e ca nu raspund la mesaje de cele mai multe ori. urmarea fireasca e catalogarea drept aroganta. nu departe de adevar...

73. nu agreez in mod deosebit muzica cu grohaiuri. eu sunt soft. ragetele in microfon nu imi transmit mare lucru...

74. NU sunt rockeritza! nici gand! spiritul gregar este, ca si concept, indepartat de spiritul meu. de accea, nu simt nevoia acuta de a ma imbraca intr-un mod caracteristic, de a umbla, de a injura intr-un fel are sa arate tuturor din ce categorie sociala/muzicala fac parte. da, muzica rock e fundamentala in playlist-ul care ma face sa ma simt bine, dar nu sunt rockeritza!!!

75. injur. vorbesc porcos. nu fac din asta un scop in sine. e doar o metoda de a comunica eficient (vorba lu` gabitzu :)) ). stiu si sa ma controlez in medii care cer autocontrol. dar raman o fata cu exprimare... nedelicata. 

76. nu injur in timp ce ma cert, decat foarte rar. am impresia ca imi pot sustine ideile cu argumente logice, cuvintele limbii romane sunt suficiente pentru a rezolva un conflict. urletele, dracuirile, manifestarile fizice nu pot niciodata inlocui propozitiile clare si structurate pentru a impune cuiva o parere.

77. imi place sa ma dau in leagan. in fiecare noapte libera merg in parculetul din spatele blocului 8 de pe caragiale si ma "hutzutz" cateva minute. ador senzatia. 

78. nu sunt mare amatoare a vorbitului interminabil la telefon. imi place sa trimit sms. scurtez cat pot interactiunile prin intermediul telefonului. de cele mai multe ori nici macat nu raspund la apeluri.

79. am acelasi numar de tel de circa 7 ani. sunt previzibila. si asta nu pentru ca am memorie prea vestejita ca sa imi invat propriul numar de mai multe ori. ci pentru ca nu am niciun motiv intemeiat sa schimb retelele in cautare de tarifuri avantajoase sau sa imi pierd telefonul, deci nu necesit schimbarea sim-ului.

80. am avut si eu la vremea mea colectie de barbie. una impresionanta, ce producea multe invidii printre amicele mele. imi placeau. nu am nimic cu papusa in sine. dar am inteles cu timpul efectul negativ pe care il are asupra fetitelor (din fericire, nu din propria experienta). nu voi accepta sub nicio forma in cercul meu de prieteni o fata care la 20 de ani se crede barbie, se imbraca corespunzator, se comporta la fel si tine diete pentru a ajunge la dimensiunile papusii. nu!

81. ca sa nu se inteleaga gresit, spun raspicat ca nu am fobie de roz (cum e moda intre rockeri). port roz, ma prinde bine si incerc mereu sa despart culoarea de conotatiile clasice. e doar o combinatie reusita a spectrului luminii.

82. nu as vrea sa stau la casa. categoric, nu. sunt condamnata des pentru atitudinea asta. dar am locuit la casa. si stiu sigur ca nu e mai bine decat intr-un apartament. restul credeti ce poftiti. sau mai bine incercati si constatati singuri diferenta.

83. majoritatea prietenilor mei sunt baieti (desi nu cred sincer in prietenia dintre femei si barbati). nu pot fi prietena cu fete; exista doar doua exceptii: alex si moly. in rest...amice. nu stiu de ce, poate pentru ca eu cunosc in amanunt caracterul feminin si mi-e greu sa am incredere in cineva care ar putea gandi chiar si un fragment mic din ce gandesc eu insami! 

84. imi place in crash landing. la nebunie. nicaieri in lume nu ma regasesc in asa mare masura ca si acolo. sau poate adevaratul motiv e ca toti tipii buni din baia mare se imbata si imi fac declaratii de dragoste acolo (dupa cum poti ghici, asta e un adevarat deliciu pentru aroganta mea). =))

85. dorm dezbracata cand am ocazia.

86. imi place sa gatesc. din pacate, nu prea am timp sau sunt prea epuizata ca sa pun de-o ciorba. :P

87. mananc uimitor de mult. si pot ingurgita cantitati infinite de jeleuri.

88. toti ma cred mai batrana decat sunt de fapt. la inceput ma deranja. acum nu-mi pasa. pentru ca am invatat ca in general oamenii au pareri neimportante pentru fericirea mea.

89. nu imi plac paturile mari. cred ca sunt calea sigura spre destramarea relatiilor. un pat mic il obliga sa ma tina in brate toata noaptea.

90. umblu aproape intotdeauna cu un rucsac in spate. e mai comod. si pot purta oricate lucruri am nevoie (sau pentru orice eventualitate, orice s-ar putea dovedi folositor la un moment dat). 

91. resimt ca fiind un mare handicap faptul ca nu stiu maghiara si germana. de aceea incerc sa invat.

92. scriu o carte. nu stiu de ce, nu stiu daca o sa am vreodata curajul sa o public...dar e absolut necesar pentru mine sa o scriu.

93. imi fac din prima milisecunda o parere proasta despre indivizii cu dinti urati. nu ma refer la cei cu dantura asimetrica sau imperfecta congenital, ci la cei cu carii vizibile si cu dinti nespalati. condamn asa de usor probabil pt ca eu nu am avut niciodata o carie...

94.  sunt un pic obsedata de ordine. era o vreme cand imi pastram toate obiectele in cutii metalice, de dragul aranjarii. si bineinteles, sunt in stare sa comit o crima daca cineva imi rastoarna teancurile de haine perfect impaturite din dulap.

95. consider nokia e51 capodopera secolului. perfect din toate punctele de vedere, dotat cu tot ce poate avea nevoie un telefon multifunctional. detin unul de cateva luni si sunt convinsa pe deplin ca nu voi folosi foarte curand un alt model.

a short description of my legion

legiunea mea de demoni se numeste Trinity.

se spune ca exista in iad 4 printi malefici incoronati: satan, lucifer, belial si leviathan. ei bine, demonii mei sunt mai putini cu unul, dar puterea lor e intreita.

structura e asemanatoare intrucatva descrierii lui sigmund freud. are forma unui triunghi echilateral. un colt il reprezinta Boolina, al doilea e Credinta, iar al treilea e Pacatul. mda, vechea poveste cu ingerul si dracusorul care ne soptesc povete de pe umeri... diferenta in cazul de fata e ca niciunul dintre demoni nu e fundamental bun sau rau. sunt demoni umani, ordinari, care penduleaza mereu intre divinitate si viscere. si fiecare este suveranul meu pentru cateva momente, succesiv.

in timp ce unul ma invata sa cred, ceilalti imi insufla in celule samanta necredintei. cand unul ma roaga sa iubesc, ceilalti ma obliga sa detest. cand unul imi arata speranta, ceilalti ascund toate scaparile. lucreaza concomitent, fara oprire, fara odihna.

toate gandurile mele sunt impanzite de intentiile lor. dragostea mea e supusa cel mai adesea influentei lor nefaste. ei sunt puternici, mai puternici decat resursele mele. ma supun lor si ambitiilor pe care mi le dicteaza. orice impotrivire e curmata imediat prin tone de suferinta.

cunoasterea mea e, de asemenea, datorata lor. ma imping mereu sa caut, sa sap tot mai adanc in mizeria vietii. si, in mod iremediabil, imi seaca totodata nevoile de a sti. imi ofera compensatii efemere, imi dezvaluie cai mai usoare...

sunt tirani. sunt nedrepti. sunt ai mei pana la apocalipsa. de obicei ii doresc exterminati. uneori ii ador (foarte rar, totusi). ei ma fac ceea ce sunt. imi dau puterea necesara. "tot ce-i bun/ şi tot ce-i rău în omenire/ e strâns în clipirea genelor mele." datorita lor. ma chinuie pana la sange. dar Ei sunt Eu. nu am fost niciodata altfel, nu am gustat niciodata libertatea unei minti dezinfectate de demoni.
poate, daca ar fi sa aleg, nici nu as vrea sa scap de ei. as fi o papusa de carpa fara contradictiile si intrigile din creierul meu. as deveni una ca toate celelalte...



e tarziu. voi reveni cu update intr-o alta zi. intr-o zi in care timpul meu imi va apartine....

arta si fericirea. dusmani

Faceam poze mai devreme. Acum parca vad brusc asa de multe mistere potrivite pentru a fi fotografiate! Parca ochii mi s-au limpezit, mi s-a indepartat o ceata. Am observat demult ca atunci cand sunt indragostita si in special cand sunt fericita, interesul fata de activitatile artistice si totodata inspiratia mi se diminueaza substantial. Nu mai scriu, nu mai fotografiez, nu dansez si nu mai desenez deloc. Si e destul de rau. Dar nu mare pierdere... :p

apoi se restabileste un echilibru in timpul agoniei sfarsitului, toti muschii si toti neuronii se trezesc din placuta amortire si incep un travaliu neintrerupt cu o finalitate improbabila. dar muncesc mai mult cand sunt sfasiata de durere. vad totul, simt mai intens, gandesc mai clar... si... arta imi curge prin vene. fierbinte si verde, ca o otrava.

tehnici de evitare

ma dau viteaza. povestesc lucruri care nu au legatura cu situatia mea. povestesc clar, sa demonstrez ca eu controlez tot ce sunt. dar adevarul e ca e m-am pierdut... sunt deznadajduita cu totul, incep sa ghicesc primele semne ale disperarii ce ma cuprinde si imi incetoseaza ratiunea. si ce poti face cand nu mai sti ce sa faci? taci. acum tac si eu. in lupta asta sunt invinsa.

13 = ghinion ?!?

now, this is the last goodbye.

"realitatea este doar o iluzie, insa una foarte persistenta". in editia asta vorbesc despre einstein. pentru ca il cred. pentru ca acum nimic nu mi se pare mai important decat a invata tot ce pot intelege din gandurile lui. e relativ totul, asa-i? nu e doar un cliseu, cel putin nu in contextul actual al starii mele emotionale.

pricep pana in cele mai mici amanunte conceptele de dilatare temporala si contractie spatiala. dar nu fac legaturile necesare. prin ce teorema newtoniana/relativista/fizici-necunoscute-inca pot explica atata vreme de delir? atatea zile in care puteam sa jur ca am fost acolo, ca am trait pe propria piele fiecare secunda, ca am experimentat fiecare atingere si am gustat fiecare aroma... atatea senzatii care, in definitiv, nu au existat nicio clipa in realitatea pe care o cunoastem cu totii!

apoi, presupunem valida existenta universurilor paralele. si ca intr-unul din ele a fost real... si el credea la fel ca mine... si el nu era de piatra... si el simtea asa cum imaginatia mea (sau altceva, putin important) mi-a aratat ca simte. dar teoria asta nu explica prin ce "oglinda trancedentala" am reusit eu sa aterizez intr-o realitate alternativa care nu mai e nimic din ce stiam eu ca era. nu explica o cauza, un moment in timp, in care sa se realizeze schimbarea.

sau... sa revin la paradigme mai comune: o iau pe calea schizofreniei. visez. e un efect secundar al drogurilor. e stressul prea mare (ca deh, e la moda sa fii stresat, doar e boala managerilor). din toate cele enumerate, cineva foarte avizat (bineinteles, cu vaste studii de psihiatrie si cu doctoratul in acest domeniu... not!) sustine posibilitatea unui inceput de schizofrenie. i mean, nu faci diferenta intre realitate si fantezie, actionezi necontrolat, dezvolti obsesii/stari de paranoia, dai dovada de reactii defensive oarecum agresive => e clar ca buna ziua, esti schizofrenic!

vezi tu, e cu totul si cu totul in functie de perspectiva. niciodata, dar absolut niciodata in istoria omenirii nu au fost intalnite situatii de tipul alb-negru. pur si simplu nu exista! in cel mai simplu caz, pot fi combinatii de gri, tonuri diferite. dar in mod obisnuit, orice moment contine miliarde de culori clare. ar fi absurd sa luam o anume parere drept reper general valabil si sa consideram deviant si anormal tot ce se abate de la normele reperului ales. e nedrept sa judecam pe altcineva doar pentru ca nu-i putem intelege punctul de vedere!

diferenta dintre timp si eternitate: "eu am timp sa va explic, dar voua v-ar lua o eternitate sa intelegeti." tot batranul albert... dar scopul nu e sa tin prelegeri de fizica cuantica sau psihiatrie.


motivul acestui post e incheierea unui moment. cercul e complet acum. am ajuns in momentul in care a inceput sfarsitul si consider ca este o oportunitate de a sfarsi pentru totdeauna ceea ce a inceput aici. e ziua in care am inceput sa vad, in care mi s-a aratat o cale noua, o posibilitate perceputa la nivel de vis inainte. celebrarea (nu cumva comemorarea?) merita un sacrificiu. ceva care sa rupa lanturile din suflete (ah, iar vorbesc la plural, de parca ar fi si sufletul altcuiva implicat, de parca sufletul lui ar fi fost parte din joc...)!

de azi nu voi mai fuma. poate niciodata. el era singurul motiv, tot ce ma tinea legata de mirosul de kent. dar am decis ca el nu e real, nu e acela pe care eu il stiam, acela care m-a invatat atatea, care mi-a luminat fiecare molecula din suflet, care mi-a transformat viata intr-o minune zilnica...
nu mai am nevoie de legaturi cu un necunoscut. nici macar de un surogat pentru amintirile mele nu mai am nevoie. pentru ce? sa vreau sa-mi amintesc ceva ce nu s-a intamplat niciodata? sa retraiesc niste senzatii care au fost mereu la fel de "asimptomatice", mereu fara scop si fara subiect, mereu generate de mine insami? ah, nu!

this is the last goodbye! o fi ziua de vina? 13 sa fie cu ghinion?!?

adevarul intelepciunii populare

o preainteleapta vorba romaneasca spune: "tiganul numa' de departe-i om"! apucaturi rasiste la mine?!? prea putin.

dar am avut din nou o confirmare deplina a adevarului exprimat de vorba stramoseasca. no offence pentru restul tiganilor, cei nascuti cu genele acestei etnii. pentru ca eu ma refer la o seama de "tigani", romani dpdv genetic, dar cu mai putina demnitate decat cel mai josnic dintre infractori.

uneori un simplu avertisment nu functioneaza pentru mine. uneori am nevoie de o palma peste obraz. de fapt, de cele mai multe ori am nevoie de mai multe suturi ca sa vad adevarul asa cum este el.

dragostea are mereu tendinta sa ne puna ochelari roz si noi ne facem o imagine foarte inexacta despre cei iubiti. nu ii vedem asa cum sunt ei, ci asa cum ne-am dori noi sa fie. si oricate dovezi am primi despre viziunea noastra eronata, le refuzam cu stoicism. doar inima cunoaste tot ceea ce trupurile ascund, nu-i asa?

incapatanarea devine dureroasa. dar, cum spuneam odata, noi suntem supereroi, nu ne dam batuti in fata unei dureri oarecare. si apoi... vine un moment in care nici nu mai conteaza. in care niciun resort al inimii involburate de amor nu mai poate schimba ce vedem. nu mai poate ierta nicio secunda de tradare. si am vrea sa devenim insensibili si am vrea sincer sa dam un "shift+del" gandurilor care ne invata insistent ca era corect ce stiam, ca nu s-a pierdut nimic din farmecul acelor nopti de betie. dar inca nu s-a inventat butonul acela care sa ne stearga fara urme minunile.

asa ca astept. sa treaca de la sine. de data asta e prea mult. de data asta nu mai este cale de intoarcere. voi acoperi cu cenusa si praf totul. voi astepta sa se usuce acolo, intunecat de lipsa flacarilor nascute de lumanarile rosii. nu spun ca va fi usor. va dura o eternitate si inca vreo doua veri. dar va muri, la final. va muri si nu va ramane decat o cicatrice aspra de ceara.

iar data viitoare, voi lua aminte la vorbele intelepciunii populare. caci ei au fost odata la fel si au invatat sa nu creada in minciuni asortate cu ochi negri.

ploua. citesc. mi-e dor. e deprimant de-a binelea.

ploua de numa'! cade cerul (parca ar fi ceva noutate :P ). eu sunt beata. nu beata de alcool (am decis sa nu mai beau... deloc... pana data viitoare, cum zicea un mare filosof). beata de dor. de ploaie. de vara (pt necunoscatori, betia de vara e ceva asemanator asteniei de primavara, dar mai energica). de uimire. sunt beata de viata.

citesc o carte destul de... hai sa nu-i zic proasta... o carte comerciala, pt public american, lipsit de perspective. mda, am eu un fix sa termin orice carte inceputa, indiferent de continutul ei. incapatanarea asta ma face de multe ori sa citesc sute de pagini fara sens. dar cred totusi ca orice carte transmite ceva esential, fara de care existenta noastra nu ar fi completa, e o bucata de minte umana, o parte din viata cuiva acolo intre paginile ei. de aia citesc prostii. mai invat ceva, mai cunosc o bucatica din "tainele universului", desi nu intotdeauna pot aprecia constient valoarea informatiei obtinute.

am obosit, e tarziu. ploaia asta scurge vitalitatea din mine. ce mai am. e deprimant sa asculti ploaia singura, citind carti despre conspiratii ale sistemului religios. fara el. fara sa-i simti parfumul. fara sa-l asculti cum respira in timp ce doarme. asa e... ploaia! "-nu ca nu m-as gandi la ea, dar e asa de mare departarea!.../ -daca intr-adevar ar tanji dupa ea, ar mai conta oare departarea?" zise confucius. si nu-mi pot scoate asta din minte.


update: observ si eu ca pun prea multe paranteze. e vizibil. dar trebe sa explic multe lucruri si risc sa imi pierd coerenta fara paranteze, puncte de suspensie, etc. (nu ca as avea o coerenta nemaipomenita si asa... )

wanted: stupid bird-like kid named cupid! nice reward.

"oh, so happy togetheeeer!" asa imi canta acuma un nene de bubuie geamurile. e bullshit, stiai? yup, nothing but bullshit!!! btw revin cu povestea in legatura cu divinitatea dragostei. de data asta formulez altfel. cam asa: e oficiala din acest moment cererea mea ca oricine il vede pe undeva pe parazitul ala mic si inaripat, numit destul de inadecvat Cupidon (sugestia mea, Leviathan era mai potrivit, ha!), este rugat sa-l captureze si sa mi-l aduca. am un mare plan cu el: ii rup aripile, ii bag sagetile alea undeva, il jupoi si-l pun pe tzarcula!!! numa asa, sa vada si el cum doare durerea! ah! si nu, nu sunt sad deloc! de ce, par a fi?!? don't dare to ask! >:P

imaginatia

imaginatia nu poate sa-l faca intelept pe cel nebun, dar il poate face fericit!

o alta durere de dor. atat.

stau in pat. mi-era dor de tine. mi s-a parut o idee buna sa iti privesc pozele, sa te vad razand acolo... si dintr-o data, dau peste o imagine: tu si doua fetite, in soarele diminetii... In momentul ala mi s-a intamplat ceva... ce credeam ca e, daca nu de-a dreptul imposibil, cel putin extrem de departe de caracterul meu! Ce?! pai, in timp ce priveam poza, m-a napadit o senzatie de ratacire, un fel de revelatie despre inutilitatea vietii, despre lipsa de importanta a iubirii mele pentru tine! evident, nu ar trebui sa fie niciun fel de noutate, rational am fost mereu informata in legatura cu asta. dar acum (si in asta consta ineditul faptului...) sentimentul a avut o forta diferita. a fost ca un tunet din acela care sfasie cerul, m-a lovit brusc, ca o durere fizica. Inainte sa pot intelege ce se petrece, am izbucnit intr-un plans adanc, incontrolabil. plang in hohote, convulsiv, ca si copiii! Si mi-e ciuda pe mine! incep sa cred ca ma ajunge criza varstei mijlocii... da, ii sti simptomele! ma simt derutata: plang cu sughituri, copilareste, iubesc cu inconstienta unui copil, reactia de fata dovedind o imaturitate profunda... si totusi nu sunt ceea ce doresti tu! Sunt prea batrana pentru jocurile acestea, se pare... cand esti langa mine uit cu desavarsire, si simt atata viata in vene, incat as putea cu usurinta sa levitez! dar in nopti ca aceasta te stiu mai indepartat decat moartea si distanta dintre noi creste exponential, cu fiecare secunda in care imbatranesc; si e mereu prezenta teama ca data viitoare nici macar ochii tai stralucitori nu imi vor intineri zilele, iar tu, decis ca nu mai am ce sa-ti ofer de sub povara secolelor mele, vei zambi altor fetite in alte poze facute dimineata...pe cand, noptile noastre... Singura explicatie pentru toate aceste erezii e dorul care imi ia mintile. Tremur inca, lacrimile imi aluneca inca pe fata, si tot nu inteleg...! ce e cu mine? atata durere, asa multa forta intr-o pasiune fara capatai pentru un copil caruia nu-i pasa? Ah, cat sunt de batrana pentru jocuri cu iubiri devastatoare! Ah, ma pierd...

woohoo!

OMG! Chup-Chup is back! :D Dupa 5 zile de ratacire printre toate bestiile din oras, dupa ce am cautat-o ore infinite, a venit. A venit singura. Nimeni nu mai spera ca mai traieste, erau cu totii convinsi ca disparuse pentru totdeauna... Dar eu stiam, Cineva ma iubeste suficient de mult! Ah, nu degeaba sunt eu boolina! :))

dimineata de cenusa...

E ora 7:32 am. Sunt trista ca in fiecare dimineata. Urasc diminetile, rasaritul soarelui ucide tot ce-i mai bun in noi, tot ce castigam de-a lungul noptii (si e enorm!...). De fapt, daca stau sa ma gandesc, aceasta dimineata, din data de 28 iunie, o urasc si mai mult!

Pentru ca tocmai mi-a pulverizat un vis, o minune atat de delicioasa... Ce ma doare cel mai mult la zorii acestia e faptul ca am fost prea sigura si prea grabita pentru a savura clipa cu clipa minunea! Dar... ce putem noi intelege?!

Aud un tren plecand din gara. O fi plecat si El, o mai fi ramas? Dar daca...?

Calculandu-mi acum in termeni psihologici antipatia-fobie fata de dimineti,cred ca e generata din relatia mea deficitara cu realitatea. Adica ce moment mai bun pentru a te ascunde de realitate si a calatori in tine insuti poti sa gasesti, daca nu noaptea? Si cine intra cu bocancii ei murdari de raze de soare in sufletul tau fragil, spargand in bucati intunecate toate drumurile descoperite, daca nu dimineata?

Toata istoria e, de fapt, asa: putea sa fie foarte frumos si eram happy (incat mi-a placut si formatia aia ungureasca ce a adus un falus imens de plastic pe scena -haha,o fi ceva dorinta reprimata). Dintr-un motiv necunoscut - ca sa-mi fac curaj, am zis atunci - am decis sa beau. Am luat prima suta, credeam ca o sa fie suficient, am baut-o cu inghitituri mici, ca sa ma prinda repede. Si apoi mi s-a parut ca mai trebuie. Si am mai luat o suta. Cand m-am ridicat am realizat cat sunt de beata. Cu siguranta, am fost mai beata ca niciodata! Imi amintesc doar fragmente de miscari, conversatii fara sens, am trimis si un mesaj fara sens... Apoi brusc mi s-a facut rau. Bausem altadata mai mult si eram ok, dar acum... Ce romantic, nu? :(( Mi-am revenit pana la urma, lent de tot... dar stii, betia te face sa simti totul diferit. Bineinteles, magia a fost acolo, acel ceva ce ma face sa levitez de fiecare data, sa imi pierd constienta, sa ma desprind de trup! Dar simt ca am stricat tot, ce trebuia sa fie cea mai frumoasa noapte a fost un haos total! I guess he will never forgive me... desi as vrea sa ma revansez si sa vada ca eu nu sunt asa, deloc, a fost o greseala stupida, am pierdut eu scenariul!

De cand scriu au plecat deja vreo 5 trenuri... Si a plecat cu unul dintre ele, clar! Zgomotul trenurile imi aminteste mereu de vorbele unui scriitor (alexandru vergu sa fie?): "ce ciudat, ca farama noastra de viata sa o irosim!"

doar... putin mai mult...

Putin mai mult decat ar fi tributul necesar...
atat de mult!
Putin mai mult decat te-ai prefacut...
doar cu o lacrima mai mult!
Putin mai mult decat ti-ar fi placut...
Putin mai mult decat ai priceput...
si chiar mai mult!

Dar stii... acum si acel "putin" e mult prea mult.
Intotdeauna cand lipseste acel putin
(ce face diferenta intre Nimic si Tot ce am avut)...
destinul - oricat l-am vana noi in ceara,
oricat am lupta cu lumina- e pierdut!

pitzipoanca.org

sa razi o saptamana, domle! =)) superb, chiar superb site-ul! :D congrats autorilor! ;)

update: si apoi, la o a doua analiza, incepi sa realizezi cat e de trist de fapt... cat de denigrator pentru patriotismul noastru (oricum aproape inexistent)! e adevarat, in toate tarile exista pitzipoance, peste tot in lume exista curve... dar ceva la noi e diferit!
la noi fatucale chiar sunt "unikate" (sa ne fie clar, nu ele intre ele, ci fata de "tzoape" de pe alte plaiuri...la noi, sa fii pitzipoanca este o combinatie nereusita intre american dream si manele. sa explic: regasim elemente de american dream prost inteles (vezi parul decolorat pana la epuizare, silicoane/ operatii estetice/ cosmetizari pe fiecare cm2 din corp, obsesia pentru lux, dorinta arzatoare de a deveni vedeta prin orice mijloc posibil, increderea orbeasca si nefondata in sine) intersectate cu gustul de sarmale a manelelor autohtone (din nou, banii, greseli de exprimare, masinile, aurul, vulgaritatea, prostitutia pt urcarea ierarhiei sociale)....
partea cea mai deprimanta la toata povestea asta e ca pitzipoancele devin din ce in ce mai comune, in sensul ca nu reprezinta o minoritate pe care, de bine-de rau, o toleram, ci se afirma ca o majoritate, ca o tendinta normala si demna de urmat.
cum spuneam intr-un post anterior, lumea e neinduratoare cu sufletele noastre... ma incearca o oarecare frica la gandul ca linia de separare e atat de nedefinita, ca noi, oamenii acestia "freaks", care nu ne supunem trendului, putem aluneca pe nesimtite in partea cealalta, putem deveni parte a sistemului social de spalare a creierelor! ingrozitor! 8-|

ah, era sa uit: trebuie sa va dau link la paginile unora dintre prietenele mele din categoria pitzi ;)) http://alexandrytza.hi5.com , http://ionelucacluj.hi5.com , http://ancutzuc-mic.hi5.com .cred ca e suficient.(btw site-urile citate sunt PUBLICE, deci am tot dreptul sa le mentionez). recunosc, o seama dintre ele sunt wannabe inca, de abia au prins gustul...
ce mi se pare relevant, pe de alta parte, e corelatia intre colegiul national mihai eminescu si procentul de pitzipoance din oras (aci fiind vorba strict de baia mare). se stie, nu e o noutate, ca eminescu e fabrica de curve, dar acum, odata cu descoperirea unui nume pentru curentul acesta, putem fi putin mai intelegatori: presiunea sociala e imensa, bietele fete nu au de ales, trebuie sa compenseze in vreun fel anumite lipsuri, de aceea aleg sa fie narcisiste anorexice si rupte de realitate: eu sunt cea mai frumoasa, cea mai inteligenta (oare asa se scrie corect?! eu stiam ca are un "y" pe undeva :P), eu rup tot, am toti barbatii si nimeni nu se poate masura cu mine! amuzant, nu-i asa? dar voi reveni cu detalii si argumente despre sindromul eminescu intr-un post viitor...

lost my faith again... :(( lost my chup-chup!

acuma, poate sunt vorbe la manie, poate sunt ganduri disperate... dar ma simt de-a dreptul blestemata! mi-e greu sa cred ca e o alta coincidenta, ca nu eu sunt de vina!
am pierdut-o p chup. am investit atata dragoste in pisicul asta, eram atat de sigura ca nimic nu o sa mi-o poata lua vreodata! credeam ca, in sfarsit, dupa atatea incercari esuate...
mi-e asa de greu sa constientizez adevarul, de ore intregi astept sa o vad iesind de undeva, sa o vad intinzandu-se dupa un somn bun, in vreun sertar sau dupa vreun fotoliu! dar nu mai vine...
nu cred ca am pierdut-o! refuz sa cred!!! :((

tigarile astea...!

sting o tigara iar. aprind alta...
stii, pana de curand, fumam doar cand erai tu prin preajma. din cauza agitatiei, din cauza emotiilor, ca sa-mi gasesc o ocupatie, sa incerc sa-mi ascund tremuratul mainilor si faptul ca respir atat de frecvent.
si acum, inconstient, mirosul de kent imi produce in minte o asociere placuta, parca te simt langa mine... tot mai aproape cu fiecare fum. si cand termin pachetul si tu esti tot acolo, departe, si eu tot aici, singura... mai aprind oricum una, aroma imi da fiori.
desi este un surogat slab, e suficient ca sa-mi astampere intr-o mica masura setea de tine. pentru ca acum nu mai am decat amintirile astea palide! si un pachet de kent in dreapta mea...

Lumea si drogurile ei mondene

societatea e vinovata pentru toate, doar ea! si asta nu e doar un alt pretext pentru a ne justifica faptele nesabuite...
lumea nu ne doreste puri. nu ne vrea deloc asa cum suntem noi, asa cum ne nastem. ea ne vrea sclavii ei credinciosi: sa mancam hrana creata de ea, sa-i purtam hainele, sa-i ascultam muzica, sa vorbim ca ea, sa gandim ca ea...
iar noi suntem incapatanati uneori, nu ne lasam cuprinsi de otrava Lumii. dar ei nu-i pasa, stie ca mai devreme sau mai tarziu vom ceda, vom fi a ei. de aceea continua sa ne injecteze drogul vietii mondene, celula cu celula, pana cand ne cucereste cu totul si noi ingenunchiem in fata dorintelor ei extravagante...
dar, vai, cate pierdem! cata personalitate, cate vise renegate de dragul integrarii sociale!!!

potentialul de Nimic

un potential Nimic exista oriunde este Ceva.
exista o urma de uitare in fiecare ploaie,
si o molecula de petala in fiecare fereastra inchisa.
gandurile mele de otel sunt atat de departe...
iar gandurile tale de iarba imi gadila tacute ceafa.
mi-am pierdut puterea de a clipi!
am gresit adresa din nou...

IMPORTANT! despre demoni (din surse oficiale)

"it is no good casting out demons.they belong to us, we must accept them and be at peace with them."

there`s no other way!

am trecut iar prin fata blocului tau. este un magnet, ceva care face ca in fiecare zi drumul meu sa se abata intr-acolo... cu speranta ca o data vei iesi la geam tocmai atunci, si un moment o sa-ti vad sclipirea din ochi.
pachetelul acela rosu de catifea nu a ajuns inca la tine, nu am avut niciodata curajul sa ti-l dau... si acuma, cand toate s-au schimbat din nou, cand locul meu nu mai e in preajma ta, acum curajul meu s-a topit cu desavarsire. pastrez totusi cadoul, poate intr-o zi o sa ma doara dragostea ta suficient de mult incat sa "stric" cearta dintre voi si sa te vizitez.
ah, e atat de nedrept! ai fi putut sa vii, ai fi putut evita aceasta separare! (doar daca... nu cumva tu ai dorit-o...)
acum nu mai inteleg... stiu doar ca e tare nedrept sa nu te pot vedea clipind, sa nu-ti pot auzi rasul, sa nu te pot asculta vorbind, sa nu-ti pot gusta parfumul! mi-e dor pana in miezul creierului de tine (si mi-e cu atat mai dor cu cat stiu ca e un timp nedefinit pana te voi vedea, cu cat stiu ca e un joc al hazardului intalnirea noastra, si ca eu nu pot face nimic sa indrept lucrurile).
de aceea trec mereu pe langa blocul tau... gandul ca esti acolo, ascuns dupa draperiile intunecate, la cativa metri de inima mea... gandul ca imi vei auzi sunetul pasilor sau ca-mi vei recunoaste ritmul respiratiei, ma face sa cred. sa mai sper. sa mai astept...

closed eyes....

daca vrei sa intelegi bine un om, nu-l asculta vorbind!
si daca vrei sa vezi lumea asa cum e ea cu adevarat, inchide ochii!

simturile noastre nu sunt decat traducatori infideli ai realitatii. ca sa cunoastem viata prin ea insasi, trebuie sa ne dezlegam de trupurile noastre mincinoase si sa privim cu mainile, sa simtim cu genele, sa ascultam cu inima... trebuie sa percepem universul prin ansamblul fiintei, mai mult cu partea interioara a ei decat cu organele externe...

we know something you don`t know! haha! >:)

exista pentru totdeauna o anume complicitate intre cei care au fost odata amanti. este un suras amar, un fel de a se privi aflat undeva intre amuzament si tristete, o raceala care ii impiedica pe amandoi sa isi intersecteze ochii cu sinceritate, o lipsa de naturalete in atingerile lor... ceva evident, dureros de usor de observat pentru cei din jur; totusi, complicitatea lor transmite tuturor mesajul clar: "hey everybody, we know something you don`t know! haha..."
ingrozitor si caraghios in acelasi timp...

waiting 4 u...

nu ai venit... toata seara te-am cautat cu privirea! te-am asteptat, speram ca vei veni pana la urma. dar tu asa esti...

nu suntem neinfricati, daca tremuram in fata propriei inimi...

aproape... in fiecare noapte tot mai aproape! un pachetel rosu de catifea, strans tot mai tare in pumn... in fata geamului tau, hotarata ca de data asta voi bate! si apoi... strang tare pachetelul in pumn, ma indepartez prin iarba umeda. aprind o tigara (stii ca fumez mult cand sunt agitata) si incep sa calculez cat am fost de aproape iar. Exista undeva in mine, recent, un demon nou, pe care nu l-am intalnit pana acum. e un demon mai puternic decat cel care ma obliga sa te iubesc asa, e demonul fricii! Mi-e frica de ceva... o frica nedeslusita,dar de-a dreptul paralizanta. Poate e frica de tine: sa lovesc cu varful unghiilor sticla rece a geamului tau, tu sa apari uimit,eu sa ma pierd si sa spun ca eram in trecere,am vazut lumina aprinsa si am batut sa-ti spun "buna seara"... tu sa zambesti cu compasiune si sa-mi spui "in cazul asta,buna seara!"... stau aici,in fata geamului tau,cu pachetelul in pumn,si tremur. de frica mai mult decat de frig. as striga, as plange de ciuda! dar frica asta ma cuprinde pana in adancul creierului si tot ce pot sa fac e sa mai trag un fum de tigara si sa sterg cu dosul mainii cristalul lacrimii care imi aluneca pe fata. Ah,am fost din nou atat de aproape!

oare?!

desigur,e atat de mult timp irosit cu trairile emotionale fara finalitate!

o noapte...

  Reteta e asta: plutesti la juma de metru deasupra terrei, ignori toate cuvintele (iei doar ceea ce se potriveste inimii tale) si savurezi cu nesat parfumul lui! In rest... speri doar sa nu mai vina niciodata dimineata. Atat.
  O noapte a fost si asta! Nu o noapte, ci aproape o viata intreaga... Poate ar trebui sa plang in loc sa tremur de drag (dar reteta spune clar ca trebuie sa selectez numai cuvintele care imi dau aripi,numai sensurile pentru care merita sa mor... si eu o respect intocmai).
  Asa ca voi trece cu nepasare si cu un oarecare zumzet in stomac peste fiecare fractiune de indoiala pe care as putea sa o extrag din zambetul lui. Voi crede cu tarie ca este al meu(nu,in niciun caz in maniera in care eu sunt a lui, adica in totalitatea fiintei; ci doar cu o parte mica,mica din toleranta sa in fata neputintei mele, sa fie al meu...),dar voi crede... Si voi tremura cu tot trupul de dragul atingerii lui...
  Si voi zbura atat de sus,incat toti ingerii vor ramane muti vazand credinta care ma inalta! Ah,ce credinta pagana! Ce zeu pagan e cel al ratacirii mele! ...dar cum as putea vreodata sa parasesc raiul acesta atat de fierbinte, care imi tine mereu vie flacara sangelui? Mi-as pierde mantuirea si orice rost daca as elimina din vene otrava atat de dulce a parfumului lui...



P.S.
 Ca si povestea cenusaresei (da, da, voi fi din nou acuzata ca traiesc in basme >:P ), iubirea noastra se destrama in zori. Toata magia se topeste subit odata cu prima raza a soarelui,se carbonizeaza si redevine o prozaica betie. O nebunie iertabila, adapata de obscuritatea dormitorului.
Cand sangele ni se curata de alcoolul din vin si plamanii ni se scutura de povara fumului inhalat, realitatea ne zgarie retina si incercam sa ne convingem ca nu am fost noi protagonistii acelui joc tacut.
Nu recunoastem nimic din toate slabiciunile cu care am facut parada intreaga noapte. Nu suntem noi! Noi suntem mai buni de atata, noi suntem aroganti si nu avem destul curaj sa traim.
Da,intr-adevar, fumatorii mor mai tineri! Asta pentru ca stau unul in fata celuilalt,fumand tigara dupa tigara, fara a trai, in timp ce viata li se evapora in fumul lor... ceea ce nu inseamna in mod obligatoriu ca mor mai tineri, ci doar ca traiesc mai putin!

ce vis nebun!

Oameni suntem, iar maruntaiele ne sunt cuprinse de viciu pana la ultima molecula! Viciul... acest demon care ne indeparteaza cu incapatanare de divinitate si ne apropie de noi insine... care rupe cu zambetul pe buze toate legaturile dintre creier si suflete... Iar noi il adoram!
Gandurile ma duc din nou la intrebari despre utilitatea visului: ce fel de scop o avea un fenomen atat de tulburator, o insiruire de imagini si sunete fara sens,dar care ne produc atata suferinta? Poate e un mod prin care subconstientul ne arata realitati pe care noi le ignoram sau le ascundem in mod constient.
Ah,marita sinceritate! Incep sa cred tot mai mult ca sinceritatea e supra apreciata. De ce am vrea sa stim ceva ce ne darama cu totul intelegerea asupra vietii? De ce am vrea sa cunoastem intregul cuib de viermi care colcaie sub zambetele noastre naive?

Eu nu tanjesc deloc sa cunosc dupa nume fiecare nebunie care zace in sperantele mele!
Dupa fiecare vis din acesta care imi taie respiratia, ma trezesc alta. O alta persoana,mai sincera (evident, nu in sens bun), mai tematoare, mai aproape de momentul in care dorul va intrece limita judecatii si voi fugi...acolo unde se afla cu siguranta casa minunilor mele (in mod normal lasitatea ma impiedica sa recunosc faptul ca acel loc e inca idealul meu de fericire...).
Dar, doamne, sunt atat de aproape de momentul in care voi lasa in urma orice frica si voi fi libera sa pasesc peste nisipul cald al plajei pe care mi-a promis-o! "vino la mine! sa ne plimbam impreuna pe plaja asta..." asa mi-a spus...
Voi fi vreodata suficient de puternica si de inconstienta incat sa merg?

chiar daca... din cand in cand priveste inapoi...

oricine poate sa iubeasca.

Oricine poate sa iubeasca, desigur. Dar nu toti vor. Si mai ales, nu toti stiu
cum sa o faca...

De fapt, e ceva destul de simplu sa iubesti. Trebuie "doar":

1.Sa treci peste instinctul de conservare individuala = un ansamblu 
format din procese mentale (preponderent la nivel inconstient) + un cocktail de 
hormoni (printre care epinefrina, noradrenalina si cortizolul) + o serie de
reactualizari (impropriu spus, deoarece este vorba de informatii innascute ce 
implica un proces evolutiv destul de complicat - ideea de baza este ca instinctul asta
se manifesta de foarte timpuriu si apare la majoritatea animalelor, chiar si la
cele despre care nu se poate considera ca proceseaza stimuli la nivel constient
sau chiar si la cele care nu au un sistem nervos bine determinat) + multe sisteme
pe care omenirea nu le descifreaza inca, dar care, insumate, ne impiedica sa ne apropiem prea mult de 
marginea prapastiei (nu atat la  figurat cat la propriu). Este, deci, acel mecanism care ne tine in viata in cele mai neobisnuite 
situatii, intr-o exprimare mai plastica "al saselea simt".
Ce e important despre instinctul de conservare e faptul ca se leaga 
de perioade inimaginabile de evolutie si isi are radacinile foarte foarte 
adanc in creierele noastre. 
Adica e putin probabil sa il putem controla in vreun fel si/sau
sa il "ignoram" pur si simplu. Dar dragostea reuseste asta...in continuare...

2. Sa iti abandonezi destinul in mainile unei persoane despre care
nu detii nicio informatie perfect obiectiva (formulare vaga oarecum, 
avand in vedere ca toate informatiile pe care le avem despre oameni 
sunt pur subiective, iar cele obiective nu au relevanta, adica nu ne intere 
niciodata cantitatea de glucoza din sange sau alte caracteristici masurabile)... 
Problema e ca noi oamenii ne intemeiem judecatile de valoare pe criterii 
care nu ne furnizeaza de fapt cunostinte reale despre ceilalti, 
si nu aflam niciodata raspunsurile pe care le cautam.

3.Sa ai incredere ca persoana aleasa nu o sa iti arunce sufletul la tomberon...
Este o alta abordare a renuntarii la instinctul de conservare, care totodata 
ne face sa fim circumspecti  in privinta intentiilor altora... o atitudine 
eficienta dpdv adaptativ: e mai bine sa actionezi cu precautie (chiar daca asta 
implica uneori irosirea unor circumstante avantajoase) decat sa risti  sa fii ranit
intr-o confruntare cu cineva periculos.

4.Conditia esentiala: toata situatia sa fie teribil de amuzanta! 
Adica iubimdin placere  si pentru eventualele beneficii 
(chiar daca nu le recunoastem constient,mereu gasim potentiale beneficii 
in situatiile in care ne implicam), nu iubim doar din pur masochism  
si pentru ca asa e la moda (desi, da, exista muuuuuulte care procedeaza asa, 
dar aici e vorba de iubiri reale, iubiri nebune, care depasesc limita ratiunii, 
nu de iubiri-afaceri, generate de insasi ratiunea). Asadar, ar trebui sa ne simtim minunat atunci cand decidem sa iubim, 
in ciuda tuturor riscurilor si inevitabilelor complicatii.

Concluzie: simplu ca buna ziua, nu-i asa? :D Atunci, luand in considerare 
acesti factori,de ce este dragostea atat de complicata?

trebe musai auzita piesa!!! :D (bonus autoportret)

Autoportret:
Întreg Nimicul din Univers
e strâns într-o singură frunză;
Aşa cum tot ce-i bun
şi tot ce-i rău în omenire
e strâns în clipirea genelor mele.

care dintre realitati este mai reala?

asa cum spunea tommy: "realitatea e doar pentru cei prea slabi
sa faca fata imaginatiei!"

si voi... cei atat de slabi, care va gasiti realitatea in pantofi, cluburi si masini... voi astia,care vedeti realitatea doar in ce este materie,doar in ceea ce se poate cumpara si consuma...voi, de unde stiti ca realitatea voastra e cea mai buna? ...ca este cea mai reala?!

de fapt, ca si curentul electric, unele fenomene exista, cu toate ca nu le vedem.

e si asta o moda, e doar o moda: in urma cu cateva secole se purta
pasiunea, apoi arta, romantismul, morfina, viteza, calatoriile, sexul,
arta din nou, drogurile... tot asa! acum e la moda sa fii "realist",
pragmatic, materialist... dar, retineti, e doar o moda, nu face parte din structura interna a omului, e preluata de la societate...

cineva (kant, printre altii) chiar a venit la un moment dat cu teoria conform careia realitatea este o creatie a propriilor procese mentale, pe baza unor informatii fragmentate preluate din mediu... consideram ca acei filosofi se inselau, ca e doar o teorie fara sustinere empirica (indeed, pare mult mai plauzibil sa fie real doar ce putem atinge,nu-i asa?)...

dar totusi, exista prea multe contra-argumente! exista prea multe realitati interioare si exterioare,atat de intense incat par palpabile.
exista prea multe lumi a caror existenta nu poate fi negata,
cu toate ca noi ne incapatanam sa o negam, doar pentru a ne alinia la modelul comunitatii, pentru a evita sa fim clasificati drept
"schizofrenici", "sociopati", "psihopati", "mitomani", etc...

si cand vom sti cu adevarat care e realitatea care merita traita? daca luam in considerare dovezile, probele si convingerile lumii... va trebui
sa renuntam la tot ce este fiinta si sa iubim robotei!

noi ne dam artisti... si artistii nu accepta realitatea care li se serveste, ci isi prepara una personala. de aici diferenta intre voi, cei ce apartineti lumii... si noi, cei ce apartinem doar noua insine!

supereroi sau masochisti?

unii oameni gresesc, sufera si apoi invata sa
nu mai greseasca. altii gresesc, sufera, decid
ca pot suporta mai multa suferinta si gresesc
din nou.

noi suntem supereroi, nu-i asa, dragule? noi
suportam mult, mult mai mult decat e
omeneste posibil. nu invatam nimic din toata
dragostea pe care am irosit-o. nu credem ca e
necesar sa ne pese de ultimul gram de destin
pe care il puteam recupera.

ne lasam pradati de orgoliile noastre si niciun
adevar nu e mai presus de dorinta de a ne
demonstra unul altuia cat suntem de puternici:
cate umilinte putem accepta in numele
amorului, cate risipiri putem intelege
inainte de propria risipire... trebuie sa vedem
daca inimile noastre au forta sa tina ochii
inchisi la toate nedreptatile (si stim sigur ca nu
au aceasta forta, si stim sigur ca va veni un
moment in care un singur gand ne va darama
toata fiinta)...

dar suntem supereroi. noi suportam atat
de multa suferinta!

consideram ca am devenit oarecum imuni la
toate veninurile inventate de cupidon. nu
recunoastem ca ne dor pana in miezul
existentei miracolele pierdute. ne-am
antrenat astfel incat orice senzatie de
neputinta sa fie transformata in ambitie.

nu castigam nimic. e un razboi pe care il
pierdem amandoi, deopotriva.

e trist... incep sa ma intreb: suntem
intr-adevar supereroi sau incapatanarea asta
e dovada de masochism?

cine e zeul care ne numara uitarile?

dragostea e un zeu fals... 

caci un zeu drept e fundamental diferit: un zeu drept este creator, nu ucide niciodata, iarta la infinit si respecta liberul arbitru... un zeu drept nu ne arde ochii sufletului spre a ne lasa orbi... el nu ne ridica pe piscurile fericirii si apoi sa ne paraseasca acolo, sa ne arunce in abis fara a ne fi invatat sa zburam... el nu rade de sufletul nostru slab...




"Tu, inger imbatat de dor,

bolnav de mine,

plangand cu lacrimi de vin amar,

strivind in pumni munti de credinta...

Ah, inger fara cer...

ma leapad de betia ta acum si pe vecie!"

o noua poarta. spre Nimic.

E de-a dreptul infioratoare tendinta oamenilor de a zambi in situatii in care ar trebui sa urle de durere... E ingrozitoare obisnuinta noastra de a uita motivele care impiedica planeta sa se prabuseasca in neant in fiecare clipa... E deprimant sa ne privim zambind amar si clipind lent, lent de tot, de fiecare data cand soarta
ne mai da o palma...

E naucitor cat de usor renuntam la inima noastra pentru...o dreptate rece, straina si indepartata de tot ce e minune...


Si totusi... Exista undeva un zeu care ne numara cu grija fiecare gand uitat si orice renuntare nedreapta!

Exista undeva...!


indeed.

the power of 3... woohoo!

acrostih

Fug de mine iar.
Ascund totul sub aripa destinului.
Rămân aceeaşi, oricâte aş schimba.
Acelaşi e sfârşitul, chiar dacă am dat
un alt gust veninului.

Trădează-mă şi uită-mă:
Incepe iar o nouă zi.
Ne doare fiecare răsărit –
E răsăritul şansa noastră zilnică de a muri.

N-am înţeles, atunci când trebuia,
Unde-ncepuse, unde se termina.

Amară e dragostea noastră pustie.
Rămâne pe azi tot ce ieri n-am vrut să fie.
Evităm să-ntrebăm cine mai ştie.

Rămâne o lacrimă după ce luna apune.
Odată cu zorii ne vine sfârşitul;
Săraci şi trişti, ucidem tot ce-i lume.
Trăim o noapte, murim cu răsăritul.

ce inseamna tacerea. nebunia

...el e la randul lui mistuit de dragoste, dar tace...e doar sfarsitul lumii! din nou, poate ca nici ea nu intelege toate acestea cu ochii deschisi. ce nuante tandre,minunate! e doar sfarsitul lumii? ce trebuie sa intelegi, vei intelege! asa e fiecare sfarsit...plin de tacere.


Hai sa facem o nebunie!

Sa ne prefacem ca nu stim nimic din ce nu vrem sa fie...

Sa ne prefacem ca uitam,

sa nu recunoastem ca de fapt ignoram,

si ne obisnuim parca n-ar fi...

Oh, hai sa facem numai nebunii!

Hai sa uitam ca suntem doi.

Sa strangem tot si s-aruncam la gunoi:

fiecare vara, fiecare noapte si un cer plin de vise...

Tot ce ne-ncurca planurile egoiste!

Si la sfarsit sa zambim printre dinti:

"pai noi suntem oameni foarte loiali si... foarte fericiti!"


ce nebunie!?!